La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a

La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În organizarea clubului de tenis cu același nume, la Galați s-au disputat meciurile celei de-a 25-a ediții a „Cupei Dacia”.

Au avut loc meciuri la trei categorii, după cum urmează.

La Under 14 – fete a câștigat Beatrice Ferenz (Bacău), iar gălățeanca Maria Enache s-a clasat pe locul 4.

Întrecerile de la Under 12 au fost dominate de ieșeanul Andrei Cojocaru, care a încheiat parcursul numai cu victorii, pentru primul loc, în timp ce gălățeanul Alexandru Ciobotaru s-a clasat pe locul 4. Gălățeanca Mara Gheorghiță (Dacia) a avut evoluții foarte bune și a încheiat participarea pe primul loc.

Altfel, în aceeași perioadă, două sportive gălățene au participat la turneul internațional de la Iași. Carolina Ciobotaru (Dacia) s-a clasat pe locul doi la dublu (cu o sportivă din București) în condițiile în care a avut trei mingi de meci în decisiv, în timp ce Laura Iordăchescu a trecut doar de calificări.

Citit 565 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Septembrie 2026 19:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro