Au fost finalizate lucrările pentru obiectivul „Reparații strada Eroilor – sector cuprins între strada Traian și strada Nicolae Bălcescu, municipiul Galați”, anunţă Primăria Galaţi.
Începând de joi, 10 septembrie 2026, ora 09,00, tronsonul menționat va fi redeschis circulației rutiere, traficul urmând să se desfășoare în condiții normale.
În ceea ce privește transportul public, autobuzele care asigură traseele 11 (Micro 13B - Piața Centrală) și 15 (Gara CFR - Piața Centrală) vor reveni la rutele inițiale.
Potrivit Primăriei, în cadrul proiectului, s-au derulat lucrări de asfaltare (carosabil și trotuare).
„Totodată, într-un proiect propriu, operatorul Apă Canal Galați a înlocuit conducta magistrală (Dn600) care asigură alimentarea cu apă în Centru și Port. În plus, s-au realizat și noi racorduri la sistemul de canalizare.
Finalizarea intervențiilor contribuie la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la creșterea confortului și siguranței participanților la trafic în această zonă a municipiului Galați”, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați.
Reamintim că strada Eroilor, pe tronsonul cuprins între strada Traian și strada Nicolae Bălcescu, ar fi trebuit să fie închisă traficului rutier timp de două luni, începând din 22 iunie 2026, la ora 08,00. Restricţia era necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor de reparații.
Intervenţiile la carosabil şi trotuare au fost executate de constructorii firmei Citadina şi au costat aproximativ 538.000 lei fără TVA.
În această valoare nu este cuprinsă şi înlocuirea conductei magistrale de apă potabilă de pe strada Eroilor, pe o lungime de 225 de metri, respectiv tronsonul cuprins între strada Nicolae Bălcescu și strada Dr. Carnabel.
„Importanța lucrărilor este dată de rolul strategic al acestei conducte magistrale, care asigură alimentarea cu apă a zonei centrale a orașului și spre Port. Conducta existentă a fost pusă în funcțiune în anul 1997 și nu mai oferă garanțiile necesare pentru o exploatare sigură pe termen lung. Înlocuirea acesteia elimină riscul producerii unor avarii majore și va asigura funcționarea fiabilă a sistemului de distribuție a apei pentru mulți ani de acum înainte”, a explicat operatorul Apă Canal.

