Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Coșmar în trafic, pe drumurile spre munte. Minivacanță cu nervi și înjurături

Scris de Joi, 01 Decembrie 2022
Mulți români au ales să petreacă Ziua Națională a României la munte. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de situaţii, drumurile spre stațiunile montane devin adevărate probe ale nervilor. Și asta pentru că un drum de o oră și jumătate se transformă adesea într-o călătorie…

Emma Răducanu, decorată de Regele Charles al III-lea

Scris de Miercuri, 30 Noiembrie 2022
Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a primit marţi medalia Ordinului Imperiului Britanic din partea Regelui Charles al III-lea, la puţin mai mult de un an după ce a devenit prima jucătoare de tenis venită din calificări care a reuşit să câştige un titlu de Mare Şlem, la US Open, informează…

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, izvor de pace, bucurie și lumină

Scris de Miercuri, 30 Noiembrie 2022
Mare sărbătoare, de suflet, pentru toți creștinii din Eparhia Dunării de Jos, este ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului și al întregului neam românesc! Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos a fost "inima" acestei însemnate zile, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt…

Cercetătorii gălăţeni de la Industrie Alimentară ne arată hrana viitorului

Scris de Marți, 29 Noiembrie 2022
În perioada 21-25 noiembrie s-a desfăşurat online Târgul Internațional de Invenții și Inovații "Inovaliment", organizat de Fundaţia "Dan Voiculescu". Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (SIA) din Galaţi este partener în derularea acestui eveniment ajuns la a treia ediţie. SIA a participat anul acesta cu şapte prezentări, patru dintre ele…

Tot mai puține întreruperi de curent programate

Scris de Marți, 29 Noiembrie 2022
Odată cu apropierea lunii decembrie, întreruperile programate de furnizare a energiei electrice sunt din ce în ce mai puține. Conform informațiilor postate de compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), doar două astfel de întreruperi sunt programate în județul Galați în ultima săptămână din noiembrie. Prima – luni, timp de trei…

Ajutoare și vouchere sociale pentru plata facturilor la energie

Scris de Duminică, 27 Noiembrie 2022
Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, resursele financiare urmând să fie asigurate din fonduri europene, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru…

Zilele libere nu vor afecta plata pensiilor

Scris de Duminică, 27 Noiembrie 2022
Poșta Română va lucra vineri, 2 decembrie, astfel încât toate pensiile să fie achitate până în 15 decembrie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. Ministrul Muncii a precizat că pensiile nu vor întârzia din cauza zilelor libere din luna decembrie. Întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a…

Ce sume se vor regăsi anul viitor pe taloanele de pensii ale românilor cu venituri mici. Şeful Casei de Pensii a venit cu explicații

Scris de Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a venit cu detalii, pentru evz.ro, despre ajutoarele de care românii vor beneficia în următoarea perioadă şi a explicat şi cum se face majorarea pensiilor mici, de la 1 ianuarie 2023. El a susținut că ajutoarele pentru cei cu venituri mici …

Ce spune banca din care a dispărut jumătate de milion de euro. Funcționara care a golit conturile clienților, dată afară și denunțată

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
În urma zvonurilor care au apărut în spațiul public după mediatizarea cazului angajatei unei bănci din Galați care ar fi golit conturile a patru clienți cu peste jumătate de milion de euro, dar și pentru a răspunde îngrijorării justificate a opiniei publice vizavi de riscurile care pot plana asupra depozitelor…

Salariul minim brut de 3.000 de lei, cu sămânță de scandal

Scris de Vineri, 25 Noiembrie 2022
Toţi partenerii sociali şi Guvernul au agreat ca de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut garantat în plată să fie de 3.000 de lei, discuţiile de joi purtându-se pe aspectul facilităţilor fiscale ce urmează să sprijine creşterea salariului minim şi, totodată, să se încerce evitarea comprimării excesive a grilelor…

Stare de alertă! NATO a testat apărarea aeriană și antirachetă a României

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Aliaţii din NATO au efectuat un exerciţiu militar pentru a testa apărarea aeriană şi apărea antirachetă din România, la circa o săptămână după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit în Polonia şi a scos în evidenţă breşele din scutul aerian al Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters. Sistemul de apărare aeriană francez…

Vești proaste de la Iohannis privind aderarea România la Schengen

Scris de Joi, 24 Noiembrie 2022
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două. "Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final,…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Miercuri, 23 Noiembrie 2022
PREŞEDINTEDISPOZIŢIA NR. 536din 23 noiembrie 2022 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru marţi, 29 noiembrie 2022, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al judeţului Galaţi;…

DMT Marine Equipment va furniza nu mai puțin de 64 de vinciuri pentru a sprijini construcția celui mai lung tunel subacvatic din lume! Noi oportunități de angajare disponibile!

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2022
Investiții majore în echipamente și recrutare de noi angajați Tunelul Fehmarnbelt - poate cel mai ambițios proiect din Europa, va fi cel mai lung tunel subacvatic din lume, construit la o adâncime de 40m în Marea Baltică. Acesta va cuprinde atât cale ferată, cât și autostradă, legând Germania de Danemarca.…

Sistemul de termoficare al Galațiului a fost reactivat de hoţii care au spart sediul Apă Canal

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
Nici nu știm căror hoți să le mulțumim. După ce veți parcurge rândurile, veți înțelege că întâmplarea de zilele trecute de la compania gălățeană de apă e un dar de sus. Nu știm cât de sus. Doar atâția bani au dispărut? Nu vi se pare ciudat că o spargere dată…

Judecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură, a primit cetățenia moldovenească

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
Fostul judecător Cristi Danileț, exclus din magistratură, a devenit cetățean al Republicii Moldova, decretul în acest sens fiind semnat de către președintele Maia Sandu, scrie Hotnews.ro.I-a fost acordată cetățenia Republicii Moldova și fostului șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Daniel-Marius Staicu. Cum a fost exclus…

Zeci de morți și în jur de 300 de răniți în urma unui cutremur în Indonezia

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
Cel puțin 20 de persoane au murit, iar alte aproximativ 300 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,6 produs luni în provincia Java de Vest din Indonezia, scrie Reuters, citat de Hotnews.ro.Herman Suherman, un oficial guvernamental din Cianjur, a declarat pentru postul de știri MetroTV că în…

Proiectul-gigant al Apă Canal, premiat de Ministerul Investițiilor

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
Unul dintre cele mai mari proiecte derulate în județul Galați, în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei, va fi premiat de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, la mijlocul acestei săptămâni. Este vorba despre „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Galați, în…

Mai dispare un simbol de pe Dunăre. „Egreta” a zburat din curtea Universității „Dunărea de Jos”

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2022
Așa cum ați putut afla din „Viața liberă”, Universitatea „Dunărea de Jos” a scos la licitație, în această săptămână, nava-școală „Egreta”. Construită în anul 1967, „Egreta” nu mai era funcțională și a fost vândută ca fier vechi, sub formă de deșeu nedezmembrat, cu o greutate de 66.000 de kilograme și…

Doar patru localități gălățene afectate de întreruperi de curent

Scris de Duminică, 20 Noiembrie 2022
Lista întreruperilor programate de furnizare a energiei electrice anunțate pentru această săptămână este mult mai „subțire” ca de obicei: acestea se vor produce în doar patru localități din județ, niciuna în municipiul Galați. Luni, 21 noiembrie, curentul se va întrerupe în satul Matca (între 8,30 și 15,30), iar marți, 22…

Un gălățean a murit după ce s-a răsturnat cu mașina

Scris de Duminică, 20 Noiembrie 2022
Un bărbat de 66 de ani din județul Galați și-a pierdut viața duminică, 20 noiembrie, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 242, la Fârțănești. Mașina se îndrepta spre Tg. Bujor, au stabilit polițiștii sosiți la fața locului imediat după semnalarea evenimentului pe 112 și s-ar…

Cupa Mondială 2022. Oamenii care au făcut Qatarul să strălucească se luptă acum pentru supravieţuire

Scris de Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022
Turneul mondial din Qatar a avut un preţ mare pentru muncitorii străini care şi-au părăsit familiile crezând că vor face bani într-una dintre cele mai bogate ţări din lume. Unii nu s-au mai întors însă niciodată acasă. Iar cei care s-au întors nu sunt în niciun caz mai bogaţi. Dimpotrivă,…

Printr-un proiect de internaţionalizare academică, cursuri de engleză, prelegeri, dotări şi mobilităţi la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2022
În perioada martie-decembrie 2022 are loc implementarea proiectului "Internaţionalizare academică și socială a studenţilor la Universitatea "Dunărea de Jos” din Galaţi – IDEI (UGAL)22", proiect finanţat prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI 2022). Proiectul a fost încadrat în Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România și are drept scop creșterea…

Zepter România își redeschide porțile în Galați!

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2022
Vineri, 18 noiembrie, începând cu ora 11:00, Zepter România își redeschide porțile pentru publicul din Galați în Clădirea Vox Center, etajul 3 din str. Brăilei nr. 7-9. Consultanții Zepter sunt pregătiți să întâmpine locuitorii din Galați cu produse de cea mai înaltă calitate, rezultatul a peste 35 de ani de…
Pagina 47 din 99