D.C. Predescu

D.C. Predescu

Ne vom alege (iar) cu mult praf în ochi

Vineri, 28 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De săptămâni bune, de când a scăpat în spaţiul public informaţia că bugetul pe 2023 are o gaură de 20 de miliarde de lei, cauzată de supraestimarea veniturilor, guvernanţii se tot chinuie să găsească o soluţie de redresare. Rând pe rând, însă, tot ce s-a vehiculat a picat cu brio la testul politicianismului, devenit în ultimii ani o doctrină specific românească de prostit poporul.S-a vorbit la început despre reducerea salariilor bugetarilor, decizie pe care nu va avea ni ...

Să fie minim la tot poporul!

Miercuri, 19 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ne apropiem de jumătatea anului, iar discuţiile despre majorarea salariului minim au început să fie din ce în ce mai prezente în spaţiul public. Într-un fel, dezbaterea este normală, pentru că inflaţia a erodat puternic veniturile românilor în ultimii doi ani, iar cei mai mulţi dintre salariaţi speră într-o majorare care să acopere măcar creşterea preţurilor, care par să nu se mai oprească, deşi toată lumea, bancheri şi economişti împreună, prognozează scăderea in ...

CSM Arcada Galaţi s-a calificat în finala campionatului naţional de volei masculin

Miercuri, 12 Aprilie 2023 22:37 | Publicat în SPORT
Formaţia CSM Arcada Galaţi s-a calificat în finala Diviziei A1 de volei masculin, după ce a depăşit în semifinale, cu scorul general de 2-0, echipa Dinamo Bucureşti. După victoria obţinută sâmbătă la Bucureşti (scor 3-2), gălăţenii s-au impus, miercuri seara, pe teren propriu, în Sala Sporturilor "Dunărea", cu scorul de 3-1 (25-18, 25-12, 23-25, 25-22). Germanul Daniel Malescha a fost cel mai bun jucător al meciului, cu 24 de puncte, fiind secondat de danezul Oskar Madsen - ...

Reforma de la Paşte(le cailor)

Marți, 11 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultimele cifre ale încasărilor bugetare indică un minus de circa 20 de miliarde de lei, generat de colectările mai mici decât previziunile, capitol la care suntem ultimii în Europa de ani buni, dar mai ales de explozia cheltuielilor cu salariile angajaţilor la stat şi pensiile speciale.De mai bine de 30 de ani, clasa politică evită orice fel de reforme în administraţie, iar singurul lucru pe care a "reuşit" să-l facă în această perioadă a fost să tot mărească salariile din p ...

Transformers: Rise of the South East

Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De vreo 15 ani încoace, suntem cunoscuţi în ţară ca Silicon Valley a videochatului. Degradare de înţeles, într-un fel, în condiţiile în care tinerii Galaţiului nu au mai deloc alternative. Cine nu şi-a luat lumea-n cap către unde-a văzut cu ochii a profitat de tehnologie şi a "adus" ochii străinilor pe nurii frumuseţilor dintre ciulinii Bădălanului. Totul părea să meargă din rău în mai rău, iar Jalea Viului, aşa cum i-a spus un confrate cunoscutei zone miniere, distr ...

Concurs maraton de cultură generală, la Galaţi

Miercuri, 22 Martie 2023 18:03 | Publicat în MAGAZIN
Dacă n-aţi avut curaj să participaţi, săptămâna trecută, la Campionatul Naţional individual de cultură generală, aveţi ocazia, sâmbătă, 25 martie, să vă înscrieţi la Openul Galaţiului, pentru că este un concurs de perechi, astfel că puteţi da vina pe partener pentru o eventuală clasare mai modestă.În registru serios, Openul Galaţiului, competiţie aflată anul acesta la cea de-a cincea ediţie, va aduce la start cei mai buni quizzeri din ţară, inclusiv mai mulţi cam ...

Este sau nu o soluţie finanţarea sportului profesionist din bani publici?

Marți, 21 Martie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Înfrângerea din weekend a fotbaliştilor de la Oţelul, eşecul echipei de volei masculin în finala "Cupei României" şi cel al formaţiei feminine de handbal în cândva tradiţionalul derby cu Brăila au readus în prim-plan finanţarea sportului de performanţă din bani publici. Este sau nu aceasta o soluţie? Din punctul de vedere al spectatorilor, faptul că grupările din oraş primesc bani de la Primărie pare în momentul de faţă singura variantă prin care pot vedea pe viu meciu ...

Campionatul naţional de cultură generală 2023, la Galaţi

Miercuri, 15 Martie 2023 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Ediţia de anul acesta a Campionatului Naţional de quiz (cultură generală) se va desfăşura sâmbătă, 18 martie, în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Galaţi.Concursul va cuprinde atât o probă individuală, cât şi una pe echipe, ce vor fi formate din patru membri. Ambele competiţii vor aduce în faţa participanţilor câte 120 de întrebări, din cele opt domenii standard ale acestui tip de concurs: istorie, cultură, media, ştiinţă, lifestyle, divertisment, mapamond ...

Ceapa mă-sii de treabă!

Miercuri, 15 Martie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Statisticienii neamului (prost era să zic, deşi nu la neam mi-era gândul) tocmai au anunţat că inflaţia din februarie (15,5%) a depăşit-o pe cea din ianuarie (15,1%), în ciuda pronosticurilor economiştilor, care anunţau scăderea creşterii preţurilor încă de la sfârşitul anului trecut. Inclusiv Banca Naţională ne-a dat asigurări că inflaţia va înmuguri la o singură cifră încă din această toamnă, cu nouă luni mai devreme decât previziunile anterioare.În ciuda opti ...

Gaura neagră care înghite contribuţiile de pensie ale românilor

Vineri, 03 Martie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Continuă în aceste zile discuţiile pentru "eliminarea" pensiilor speciale, discuţii începute acum nici nu se mai ştie câţi ani şi încheiate întotdeauna fără rezultat. De data asta, însă, se va ajunge cel mai probabil la o formulă de ajustare (nu de eliminare), pentru că de acest lucru depinde deblocarea unei tranşe importante de bani europeni.În context, o altă discuţie interesantă mi se pare cea a cuantumului contribuţiilor pe care un salariat trebuie să le vireze de-a l ...
Pagina 10 din 40