Cine plăteşte nota?

Cine plăteşte nota?
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Acum câteva zile, agenţia Fitch a anunţat revizuirea la negativ a pespectivei ratingului României, în acelaşi timp cu menţinerea ratingului propriu-zis la BBB-, treapta cea mai nefavorabilă din zona acceptabilă pentru investitori. Trebuie spus că acest BBB- se află imediat deasupra ratingului "junk" (gunoi), iar perspectiva negativă (de scădere) duce România la un pas de deveni o ţară "interzisă" pentru afaceri. Potrivit Fitch, chiar dacă are un risc scăzut de insovabilitate, România are vulnerabilități financiare importante, printre care instabilitatea politică, deficitul bugetar foarte mare și creșterea în ritm susținut a datoriei externe.

O singură zi mai târziu, neînţelegerile coaliţiei proeuropene au confirmat instabilitatea politică de care amintea agenţia de rating. Toată lumea a început să se "retragă" pe rând de la guvernare, acuzând declaraţii pe care nişte oameni politici responsabili n-ar trebui să le facă nici în baia proprie, cu atât mai puţin în spaţiul public, mai ales în condiţiile ascensiunii extremismului peste tot în Europa şi necesităţii unirii eforturilor pentru stoparea lui.

În cele din urmă, pe dinafară a rămas doar USR, celelalte partide, PSD, PNL şi UDMR, reuşind să treacă peste vorbele "de duh" şi, foarte probabil, vor alcătui viitorul guvern. Unul de sacrificiu, cu o susţinere parlamentară minimă şi căruia 2-3 aleşi plecaţi în vacanţă mai devreme i-ar putea amâna numirea.

Mult mai important, dincolo de disputele politicianiste, noul guvern va avea misiunea de a stabiliza cumva dezmăţul bugetar din ultimii ani, care a dus deficitul la un nivel imprevizibil şi pentru cei mai pesimişti analişti. Faptul că în faţa României se află câţiva ani grei din punct de vedere economic este evident de multă vreme, însă dimensiunea reală a dezastrului a luat prin surprindere pe toată lumea, iar noul guvern va trebui să achite nota de plată.

Prima măsură de austeritate vehiculată este cea de amânare a creşterii pensiilor de la 1 ianuarie, decizie "urgentată" şi de respingerea de către Curtea Constituţională a impozitării progresive a pensiilor speciale, care mai face o gaură în bugetul şi-aşa cârpit cu chiu, cu vai. Nici vorbă de tăierea finanţării partidelor, de reducerea birocraţiei, de scăderea cheltuielilor statului, de eficientizarea colectării, de stoparea risipirii banilor publici pe borduri şi panseluţe, practic nu se va lua nicio măsură care să afecteze cumva clasa politică şi pe reprezentanţii săi de la vârf.

Ca de obicei, oamenii de rând sunt cei care vor plăti, deşi discursurile despre "am înţeles mesajul poporul" erau pe buzele tuturor politicienilor, imediat după alegeri. N-au înţeles nimic, se pare, iar cel mai grav este faptul că, de fapt, nici nu vor să înţeleagă, ci doar să tragă pe spuza lor cât se va mai putea, indiferent de consecinţe. Nota asta o va plăti poporul într-un final, dar pe următoarele s-ar putea ca românii să nu le mai poată duce. Sau să nu mai fie dispuşi...

Citit 1584 ori Ultima modificare Duminică, 22 Decembrie 2024 19:42

8 comentarii

  • postat de Un roman
    Luni, 23 Decembrie 2024 15:07
    185.19.165.***
    Ei au făcut gaură în bugetul țării, ei să achite. S-au plimbat și au cheltuit. Spuneau că economia crește dar au mințit. Acum am ajuns la BBB. Avem guvern. În parlament e circ. "Bine "am ajuns...
    0
    35
  • postat de Gigel
    Luni, 23 Decembrie 2024 09:16
    86.124.200.***
    Avand in vedere ca hotii au strigat hotii ar trebui sa plateasca ei,de fapt plateste tot poporul.
    6
    32
  • postat de Românașul ,,indoielnic
    Luni, 23 Decembrie 2024 08:29
    128.127.119.***
    O mie de ani ,lumea va ajunge la un cinism şi o prefăcătorie aşa de mari încât cel care este putred de bogat şi doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor și sprijin şi va primi hrană de pomană.
    31
    3
  • postat de florin
    Luni, 23 Decembrie 2024 08:16
    86.124.201.***
    In concluzie cu un Orban puternic susținut de SUA și Rusia ,Romania care are cei mai slabi politicieni la conducere riscă să fie împărțită!Sper sa nu fie asta nota!Enelul e prea puțin pt Orban!
    32
    6
  • postat de florin
    Luni, 23 Decembrie 2024 08:14
    86.124.201.***
    Cu UDMR in viitorul CSAT putem spune că mai facem un pas in fata pt regionalizarea României în forma dorita de OrbanAm spus că după data de 20 Orban in zona devine cel mai puternic președinte!Iar!
    31
    6
  • postat de florin
    Luni, 23 Decembrie 2024 08:10
    86.124.201.***
    Nota o vom plăti noi !Întrebarea este daca Romania va mai fi un stat unitar și indivizibil după plătirea acestei note!îmi este frica că o să avem ministrul finanțelor pe cineva de la UDMR!
    33
    7
  • postat de Ion
    Luni, 23 Decembrie 2024 07:15
    5.13.159.***
    Ce poate face poporul? La vot, la prezidentiale, sa se prezinte la vot si sa voteze in consecinta. Prin reprezentatii alesi deja, se pot lansa referendumuri pe teme nationale si constitutionale.
    1
    36
  • postat de cetatean
    Luni, 23 Decembrie 2024 04:22
    46.97.168.***
    Am colegi care au votat asumat AUR sau CG. Sunt saraci, umiliti desi presteaza munca calificata, 11-13 ore/zi. S-au saturat de toate, costul supravietuirii in Romania a trecut limita de cativa ani.
    30
    10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.