Anca Spânu

Anca Spânu

"Ştiu CE, CUM și CÂND să fac pentru dezvoltarea Universității!"

Vineri, 19 Aprilie 2024 22:00 | Publicat în Prima Pagina
Prof. univ. dr. Nicoleta Bărbuță-Mișu este profesor la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor A fost, în mandatul anterior, prorector responsabil cu managementul financiar şi strategiile administrative. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva lucruri pe care a ales să le împărtăşească cu cititorii noştri şi comunitatea academică. "Sunt un produs academic gălățean, absolventă a Facultății de Șt ...

Investim în oameni, pentru viitorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Vineri, 19 Aprilie 2024 22:30 | Publicat în Prima Pagina
Prof. univ. dr. ing. dr. ec. habil. Silvius Stanciu, un alt candidat dintre cei şase care ţintesc poziţia de rector al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, este bine-cunoscut comunităţii academice din postura de prorector, în ultimul mandat responsabil de cercetare şi dezvoltare instituţională, dar şi de parteneriatul cu mediul economico-social, iar anterior, în perioada 2019-2020, responsabil de strategiile universitare, managementul calităţii şi relaţia cu studenţ ...

"Nu am candidat împotriva unei persoane, am propus o viziune"

Vineri, 19 Aprilie 2024 21:30 | Publicat în Prima Pagina
De peste 40 de ani sunt parte a entității numite Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Am văzut-o crescând, dezvoltându-se, suferind din pricina contextului sau erorilor manageriale, revenind de fiecare dată ca un reper de neocolit în spațiul social, cultural și economic al regiunii noastre. Fiecare etapă din viața universității gălățene a avut părți bune și mai puțin reușite și de fiecare dată am fost atent la complexitatea transformărilor iar eu, ca om, dar ...

Parteneriat pentru promovarea sportului şi a vieţii sănătoase (FOTO)

Joi, 18 Aprilie 2024 18:53 | Publicat în EDUCAŢIE
Săptămâna aceasta, sub semnul olimpismului, au loc la Galaţi evenimente importante pentru comunităţile academice din zona medicală şi sportivă. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, împreună cu Academia Olimpică Română, filiala Galați, au semnat un parteneriat pentru organizarea proiectului educațional "Sport pentru toţi: sănătate, siguranţă şi abilităţi de prim ajutor ...

Defilările tip 23 August şi steagurile lui Pristanda

Vineri, 19 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Nici nu mai ştim în ce campanie sau precampanie suntem. Unde te duci, unde te întorci, candidaţi pentru toate vârstele, gusturile şi naivităţile, ba pentru Primăria Galaţiului sau a comunelor-satelit învecinate, ba pentru Consiliul Judeţean, ba pentru rectoratul Universităţii "Dunărea de Jos". Practic, aici se va da startul, luni, cu prima rundă a alegerilor de aprilie, ca să le spunem aşa, pentru a le deosebi de cele din decembrie trecut. Pentru cine îşi face iluzii că poli ...

Bucurii colorate pe strada Laminoriştilor (FOTO)

Miercuri, 17 Aprilie 2024 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Cu toate eforturile de înfrumuseţare din ultimii ani, Galaţiul rămâne un oraş siderurgic, în mare parte construit pentru a asigura locuinţe celor care construiau combinatul şi, ulterior, munceau în el. Mărturie stau străzile din cea mai mare parte a cartierului Dunărea, care nu ne lasă să uităm că el a fost efectiv construit pentru siderurgişti (evident, nefiind singura zonă a oraşului cu străzi dedicate profesiilor din siderurgie, ci doar cea mai mare). ...

"Domnia sau alte treburi de împărat" - tineri actori ies la rampă

Joi, 18 Aprilie 2024 12:01 | Publicat în UNDE MERGEM
Casa de Cultură a Studenților, alături de Asociaţia Trupa de Teatru pentru Copii și Tineret ”Absolut„ și Trupa de Teatru "De ce Ficatul?" aşteaptă publicul iubitor de teatru tânăr sâmbătă, 20 aprilie şi duminică, 21 aprilie, de la ora 18,00, la spectacolul "Domnia sau alte treburi de împărat" - adaptare după textele lui G. Călinescu, un spectacol de Gabi Lovin şi Daniel Divrician.Joacă Andrei Chirilă, Matei Muscă, Matia Dodu, Daniel Boldeanu, Rian Niculeţ, Nicoleta Ma ...

Premii la Chişinău pentru mici artişti ai Centrului Cultural

Miercuri, 17 Aprilie 2024 08:10 | Publicat în Regional
În perioada 12-14 aprilie, s-a desfăşurat, la Chişinău, Festivalul Internațional "Crystal Pearl", unde elevii profesoarei Emilia Savu, de la Şcoala de Arte a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" din Galaţi, s-au întors cu premii. "Felicitări întregii echipe organizatoare, dar și părinților! Bucurii binemeritate, cu multă muncă, oboseală, sacrificii de tot felul, din partea tuturor, dar, indiferent de rezultate, oare nu asta este arta de a trăi?", spune Emilia Savu, mulţumită ...

Recitalul tinereţii la Casa Artelor

Luni, 15 Aprilie 2024 19:20 | Publicat în UNDE MERGEM
Marţi, 16 aprilie, de la ora 18,30, Casa Artelor vă așteaptă la un recital vocal-instrumental de excepție, intitulat "De la maestru la discipol". Vor cânta studenţii Facultăţii de Arte, de la clasa de canto a lect. univ. dr. Adelina Diaconu: Mihaela Ariton, Florentina Bogdan, Andra Răzășanu, Ana Sorocaleti. Îi veți putea asculta şi pe elevii talentați ai Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galaţi. De la clasa de canto a prof. Valeria Drăguș vă vor încânta: Med ...

Esenţa vitală a artistelor, în enigmatice instantanee ale tăcerii (FOTO)

Marți, 16 Aprilie 2024 11:00 | Publicat în Regional
Emoţii mari, vineri, 12 aprilie, la Casa Artelor, la vernisajul expoziţiei "ANOTIMPURI NOUĂ", conţinând lucrări de grafică semnate de nouă eleve ale Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, din clasa a XI-a B, coordonate de lect. univ. dr. Constantin Adrian Corcăcel.  Cele nouă tinere artiste, invitaţii lor, iubitorii de artă din Galaţi au umplut de vibraţii spaţiul generos al Casei Artelor, unde gazdă a fost curatorul expoziţiei, Erika Guadagnin, care a preferat să d ...
Pagina 1 din 167