Anca Spânu

Anca Spânu

Luminiţa Potîrniche lansează astăzi "Apa nu avea nicio uşă"

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 11:30 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 1 noiembrie, de la ora 16,00, la Sala Lapidarium a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea", are loc un nou eveniment cultural cu intrare liberă. Scriitoarea gălăţeancă Luminiţa Potîrniche îi cheamă pe toţi iubitorii de literatură la lansarea cărții sale, "Apa nu avea nicio ușă", apărută la editura Tracus Arte, 2023. Vor vobi despre volum şi despre autoare Teodor Parapiru, Adi Secară, Valeriu Valegvi şi Gelu Ciorici. Cei interesaţi sunt aşteptaţi cu drag şi cu poez ...

Două magazine Lidl din Galați, propuse spre închidere după controale ale Protecției Consumatorilor. Ce au găsit în neregulă comisarii

Marți, 31 Octombrie 2023 16:58 | Publicat în EVENIMENT
Două magazine Lidl din Galați se află pe lista celor șase din toată țara propuse spre a fi închise, pentru o perioadă de șase luni, după ce comisarii CJPC au constatat aici abateri repetate în ceea ce privește menținerea curățeniei. Reprezentanţii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au transmis marţi, printr-un comunicat de presă, citat de hotnews.ro, că a fost desfăşurată, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care s ...

Sărbătoarea recoltei, bucurie și caritate la Grădinița „Arlechino” (FOTO)

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 11:30 | Publicat în Regional
Copii, părinți, bunici, vecini din cartierul Micro 39 s-au bucurat recent, în curtea Grădiniței cu Program Prelungit ”Arlechino”, de o sărbătoare a recoltei, un moment numai bun de a cinsti tradițiile românești și a se bucura împreună de belșugul specific sezonului.Plini de voie bună, îmbrăcați în costume populare, copiii au venit dis-de-dimineață să își așeze „tarabele” cu produse realizate împreună cu părinții, în cadrul proiectului „Tradiții și obice ...

La Kaufland, un preț pe caserola cu carne, altul la raft

Marți, 31 Octombrie 2023 19:00 | Publicat în Regional
Pe 20 octombrie 2023, am primit, din partea unui gălățean, o sesizare referitor la diferența dintre prețul de pe produs și prețul de pe raft la anumite produse din carne, din categoria celor apreciate și căutate de clienți, mai ales datorită tarifelor mai prietenoase, pe rafturile magazinelor Kaufland.   „Astăzi, la Kaufland, am avut surpriza să descopăr că produsele aveau un preț la raft și alt preț pe ambalaj (bineînțeles, mai mare). Am verificat mai multe produse de l ...

Elevi de clasa a III-a din Galați au învățat să programeze o cameră video (FOTO)

Luni, 30 Octombrie 2023 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Nu e niciodată prea devreme să înveți să programezi, iar elevii clasei a III-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați au avut recent o experiență reușită de acest gen, în ciuda vârstei foarte fragede.  În cadrul evenimentului Meet and Code, Ediția 2023, elevii clasei a III-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28 Galați au obținut o finanțare de 300 de euro pentru a transforma în realitate propunerea lor de proiect, „Oglindă, oglinjoară”.În două zile, 25 de copii d ...

Studenți gălățeni din 12 țări s-au întrecut în tradiții. Spectacol la Universitatea „Dunărea de Jos” (FOTO și VIDEO)

Luni, 30 Octombrie 2023 20:00 | Publicat în Regional
Luni, 30 octombrie, în jurul prânzului, studenții străini de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) s-au strâns în holul central al sediului administrativ al instituției, pentru a celebra diversitatea culturală într-un proiect inedit, care marchează un an de la înființarea Ligii Studenților Străini din UDJG.   Proiectul, intitulat „Inovare culturală studențească gălățeană”, a presupus înscrierea echipelor reprezentând țările participante într-o ...

Ansambluri folclorice românești din regiunea Odesa, acasă, la Galați

Marți, 31 Octombrie 2023 07:00 | Publicat în SOCIETATE
80 de etnici români din comunitățile istorice din sudul Basarabiei, Ucraina, au sosit săptămâna trecută de acasă, „acasă”, în România, la Galați, în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.Citește și 80 de copii și tineri români din Bugeac au cântat și au dansat pentru gălățeniPotrivit unui comunicat remis redacției, gazda acestui proiect a fost Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Aș ...

Educația începe acasă

Marți, 31 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În ultima perioadă, observ o tendință din ce în ce mai evidentă să se dea vina pe sistemul de învățământ și pe oamenii din el pentru orice situație-limită sau pur și simplu neplăcută în care actorii principali sunt copii/elevi. Opinia publică, mai ales în mediul online, este uneori dominată de convingerea că grădinița și școala există pentru a transforma orice copil alintat în exces și, practic, lăsat de capul lui cu un telefon mobil până la trei ani, într-un co ...

La Școala Gimnazială Nr. 26 se învață importanța știrilor corecte

Vineri, 27 Octombrie 2023 08:11 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 26 octombrie 2023, ne-au vizitat la redacție, în cadrul Programului "Școala Altfel", elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială Nr. 26 din Galați, însoțiți de doamna profesoară pentru învățământul primar, Alexandra Daniela Codreanu. Copiii au aflat detalii despre cum ia naștere un număr al ziarului "Viața liberă", au pus întrebări, au dat răspunsuri, am discutat împreună despre importanța știrilor complete și corecte, despre căutarea adevărului și despre t ...

Angajații Casei Județene de Pensii Galați vor salarii egale cu cei din București (FOTO și VIDEO)

Joi, 26 Octombrie 2023 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Joi dimineață, salariații Casei Județene de Pensii (CJP) Galați s-au alăturat colegilor lor din toate instituțiile similare de pe teritoriul României, într-un protest referitor la salarizarea injustă Zeci de angajați au ieșit în fața instituției, la sediile din Galați și Tecuci, cu sloganuri despre injustiția din sistem, pentru un protest de 30 de minute, timp în care nu a fost însă afectată activitatea instituțiilor. Alături de colegii lor din țară, funcționarii din ...
Pagina 24 din 168