Florin Radu

Florin Radu

Sezoane încheiate în Franța, Spania și Italia

Luni, 05 Iunie 2023 14:30 | Publicat în SPORT
Weekendul recent încheiat a limpezit apele și în ultimele trei mari campionate de fotbal rămase de disputat. Astfel, în Ligue 1 (Franța), după ultima etapă, Rennes a obținut calificarea în Europa League, în timp ce Lille a picat în Conference League, iar Auxerre a retrogradat în favoarea lui Nantes. Osasuna a obținut calificarea în cupele europene în La Liga, iar Valladolid a retrogradat, în timp ce, în Serie A, Roma și Atalanta și-au păstrat locurile de Europa League, iar d ...

Primele două transferuri reuşite de Oțelul pentru Superligă

Duminică, 04 Iunie 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a ajuns la un acord cu doi jucători, iar cu alți doi este foarte aproape de a reuşi o înțelegere pentru a evolua în tricoul roș-alb-albastru din sezonul următor Mult-așteptatele transferuri ale Oțelului pentru această vară, când are loc campania de pregătire a noului sezon, încep să apară o dată cu reluarea antrenamentelor. Chiar înainte de reunirea lotului, s-a ajuns deja la un acord cu doi jucători, ambii proveniți de la echipe din al doilea eșalon ...

Oțelul Galaţi are cel mai slab lot dintre toate echipele Superligii

Vineri, 02 Iunie 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a promovat în primul eșalon, dar are nevoie de întăriri pentru a reuși să se ridice la nivelul viitoarei competiții Oțelul are mult de lucru în această perioadă precompetițională, pentru că valoarea lotului trebuie ridicată, față de cum se prezenta la capătul sezonului recent încheiat. Dacă ne raportăm strict la aceste date, vom observa că trupa lui Dorinel Munteanu este cuantificată la 2,81 milioane de euro, cu o medie de 97.000 de euro per jucăto ...

Jucătorul preferat al suporterilor Oţelului este liber de contract

Joi, 01 Iunie 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Fanii Oțelului se implică serios în comentarii referitoare la noutățile din cadrul lotului echipei favorite, iar un fotbalist se remarcă prin frecvența nominalizării lui pentru o potențială mutare la GalațiPromovarea în Superligă i-a făcut pe fanii Oțelului să spere la din ce în ce mai mult, având în vedere elanul de care se bucură echipa în aceste momente. Ceea ce este clar pentru toată lumea, însă, este că e nevoie de întărirea lotului, pentru a putea face față la ...

FUTSAL. Vedeta United rămâne la echipă

Joi, 01 Iunie 2023 14:38 | Publicat în SPORT
Veștile bune dinspre United Galați continuă să vină. După câștigarea unui nou titlu de campioană în Liga I de futsal, gruparea gălățeană a reușit să ajungă la o înțelegere pentru a prelungi contractul cu vedeta Daniel Araujo pentru încă un sezon. Araujo este un brazilian naturalizat român, în vârstă de 29 de ani, cotat ca unul dintre cei mai valoroși jucători de futsal din campionatul nostru. Odată cu prelungirea contractului cu Araujo, este clar că United vizează s ...

Fotbal pentru copii, la Grădina Publică

Miercuri, 31 Mai 2023 14:28 | Publicat în SPORT
Școala de fotbal Junior își deschide porțile de Ziua Copilului, la arena proprie de la Grădina Publică (partea de jos, de la scări). Cu prilejul sărbătorii de 1 Iunie, cei de la Junior au găsit un motiv în plus de a face o acțiune gratuită pentru toți copiii care vor să încerce să joace fotbal. Astfel, de la ora 9,00, antrenorii clubului îi așteaptă pe toți copiii pasionaţi de sportul rege sau care vor doar să încerce o astfel de activitate să se prezinte la Grădina Pub ...

Micii mari campioni ai Galațiului. Copiii puternici ai oraşului, de ziua lor

Miercuri, 31 Mai 2023 21:00 | Publicat în SPORT
Ne-am propus, pentru această zi deosebită, în care celebrăm copiii de pretutindeni, să scoatem în evidență o parte dintre talentații ”performeri” din sportul gălățean Se spune că un copil sănătos și fericit crește prin căile sportului, indiferent dacă este vorba despre performanță sau doar sport de masă. Iar pentru a încerca să promovăm cât mai mult educația prin sport, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu câteva exemple de copii talentați, la mai mult ...

Se conturează programul și primele transferuri ale Oțelului. Ultimele zile de vacanţă

Miercuri, 31 Mai 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană trebuie să pună la cale cât mai bine pregătirea pentru participarea în Superligă, ca urmare a promovării obținute la capătul fazei de play-off din Liga a II-a. Cei de la Oțelul se bucură de ultimele zile de vacanță, după ce au avut de tras un sezon plin de încărcătură și presiune pentru a îndeplini un obiectiv mai îndrăzneţ decât s-ar fi așteptat și cei mai optimiști fani. Cum promovarea a fost deja asigurată, de-acum a demarat planul pregătir ...

CFR Cluj - Craiova, baraj de Conference League

Miercuri, 31 Mai 2023 13:24 | Publicat în SPORT
Cu toate că s-au încheiat fazele de play-off și play-out din Superligă, mai sunt de clarificat anumite poziții și calificări în cupele europene. Una dintre situații este legată de cea de-a patra participantă în plan internațional din partea țării noastre. Astfel, joi, 1 iunie, de la ora 20,30, se joacă CFR Cluj - FCU Craiova 1948, baraj pentru calificarea în Conference League. Se va juca la Cluj, într-o singură manșă, iar în caz de egalitate se va apela la reprize supliment ...

Bilanțul echipelor sportive gălățene în sezonul competiţional 2022-2023

Marți, 30 Mai 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Galațiul a avut o reprezentare foarte bună ca nivel de participare în competițiile naționale, fiind al treilea oraș din țară la acest capitolSezonul 2022-2023 s-a încheiat, iar Galațiul a avut din nou performanțe notabile - semn că sportul rămâne un factor important în orașul nostru. Ca bilanț general sumar, Galațiul are două campioane naţionale, două retrogradate și o nou-promovată, plus alte trei echipe de seniori angrenate în competițiile naționale.Părțile bune: d ...
Pagina 45 din 211