Florin Radu

Florin Radu

Gloria Buzău - Oțelul, în penultima etapă din play-off

Luni, 15 Mai 2023 18:00 | Publicat în SPORT
Gălățenii au de jucat marți seară, de la ora 19,00, pe terenul celor de la Gloria Buzău – una dintre echipele care au investit cel mai mult pe parcursul acestui sezon.Pentru a patra oară în actualul sezon vom asista la un meci între Oțelul și Gloria, dar pentru prima dată acest duel va avea loc la Buzău. Până acum, cele două echipe s-au întâlnit de două ori în campionatul Ligii a II-a (1-1 în campionatul regulat și 1-0 pentru Oțelul în play-off), plus o dată în ”Cup ...

United începe finala cu două meciuri la Galați

Duminică, 14 Mai 2023 14:12 | Publicat în SPORT
Orașul nostru are din nou prim-planul prin prisma disputării unei noi finale de campionat. United începe seria de cel mai bun din cinci întâlniri cu FK Odorheiu Secuiesc, în finala Ligii I, luni, 15 mai, de la ora 18,00, la Sala Sporturilor ”Dunărea”. Cel de-al doilea joc al seriei va avea loc pe același teren, la doar 24 de ore distanță, marți, 16 mai. După care această finală se va muta cu meciurile 3 și 4 la Odorheiu Secuiesc, iar în eventualitatea disputării celui de-al ...

Gălățenii vor să celebreze 15 mai cu revenirea în Superligă. Şansa promovării Oţelului se joacă la Bucureşti

Duminică, 14 Mai 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Oțelul sărbătorește 12 ani de la câștigarea campionatului, în aceeași zi în care ar putea să devină matematic promovată în Superligă15 mai a rămas drept o zi memorabilă din 2011 încoace prin prisma faptului că la această dată a fost consemnat primul titlu din istoria fotbalului gălățean. A fost victoria celor de la Oțelul, chiar la Galați, cu Poli Timișoara (locul 2 la acea vreme), scor 2-1. Chiar dacă lucrurile n-au urmat calea dorită de către fanii fotbalului găl ...

BASCHET. CSM Galați, sezon încheiat pe locul 13

Vineri, 12 Mai 2023 13:46 | Publicat în SPORT
Deși a făcut un campionat reușit per total, în care a înregistrat 18 victorii și 12 eșecuri din cele 30 de partide din Liga Națională, CSM Galați se vede nevoită să încheie sezonul pe locul 13 din 18. Gălățenii au câștigat meciul decisiv pentru locurile 13-14 cu CSM Petrolul Ploiești, joi seară, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, scor 86-74. Gălățenii au rulat tot lotul avut la dispoziție, cu următoarele realizări: Nikolici 22 puncte, Gibbs 14, Armus 11, Ciotlăuș 11, ...

Cum mai poate promova Oțelul după eșec

Sâmbătă, 13 Mai 2023 11:00 | Publicat în SPORT
Faptul că gălățenii au pierdut partida de acasă, scor 0-2, contra lui Dinamo, aprinde finalul de sezon în Liga a II-a (play-off), cu luptă deschisă pentru promovare directă între cele două echipe. Atmosfera de vis din tribune ce s-a format cu mult înainte de fluierul de start pentru meciul Oțelul – Dinamo s-a stins odată cu trecerea timpului, mai ales că deznodământul nu era deloc cel așteptat de către fanii gălățenilor. Invadarea terenului la final pentru a celebra prom ...

Superliga, tot mai aproape de final

Joi, 11 Mai 2023 13:40 | Publicat în SPORT
Campionatul național mai are doar câteva etape de disputat, iar una dintre aceste ultime runde este programată în weekend. În play-off se joacă astfel: Rapid - Sepsi (vineri, 20:30), CSU Craiova - Farul (sâmbătă, 21:30) și FCSB - CFR Cluj (duminică, 21:00). În play-out au mai rămas doar două etape de disputat, iar penultima rundă programează meciurile: FC Voluntari - FC Botoșani (vineri, 17:30), Petrolul - Hermannstadt (sâmbătă, 14:30), "U" Cluj - Chindia (sâmbătă, 19:00), ...

Pucheanu arbitrează la meciul Oțelul - Dinamo

Miercuri, 10 Mai 2023 17:08 | Publicat în SPORT
Marele derby al campionatului Ligii a II-a, faza de play-off, dintre Oțelul și Dinamo, ce se va disputa joi seară, de la ora 20.30, la Galați, îl are în brigada de arbitri pe... Florin Pucheanu. Este vorba însă despre o simplă coincidență de nume cu primarul Galațiului, Ionuț Florin Pucheanu. Arbitrul Florin Pucheanu (din Ulmi, jud. Dâmbovița) va fi asistent principal în cadrul brigăzii conduse de centralul Iulian Dima (București). Cel de-al treilea arbitru va fi Claudiu Șchio ...

FUTSAL. United își cunoaște adversara din finală

Miercuri, 10 Mai 2023 14:14 | Publicat în SPORT
Campionii en-titre, gălățenii de la United, au reușit să ajungă în ultimul act al Ligii I la futsal și în actuala ediție, 2022-2023, după ce au trecut în semifinale cu două succese de CFR Timișoara. Din partea cealaltă de tablou, după disputarea a trei partide (2-1 la general), a ajuns în finală FK Odorheiu Secuiesc. Se va juca în sistemul cel mai bun din cinci meciuri, iar primele două dispute, între United și FK Odorheiu Secuiesc, vor avea loc la Galați, la Sala Sporturi ...

Oțelul poate promova în Superligă, după meciul cu Dinamo

Miercuri, 10 Mai 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul este la un singur pas de promovarea în Superliga de fotbal, ceea ce ar reprezenta a doua promovare succesivă, după ce abia a urcat în Liga a II-a din cel de-al treilea eșalon. Pentru a reuși să promoveze matematic după această etapă de play-off, cea mai simplă cale este de a câștiga meciul cu Dinamo, programat joi seară, pe Stadionul "Oțelul", de la ora 20.30. Ar mai putea fi și varianta unui rezultat de egalitate, în cazul în care Gloria Buzău ...

Liderul a făcut scor în deplasare

Miercuri, 10 Mai 2023 05:13 | Publicat în SPORT
Voința Cudalbi, liderul detașat al Ligii a IV-a de fotbal, continuă să facă legea. În etapa a XIX-a, a jucat la Avântul Drăgănești și a învins cu scorul de 7-0 (5-5 la juniori). Au marcat: George Stoian (de patru ori), Serea, Bălan și M. Matei. Gloria Ivești (locul 2) s-a deplasat la Agrostar Tulucești, unde n-a avut nicio șansă: 3-1 pentru gazde (Țâmpău, Enache, Drăgan/ Pohrib - autorii golurilor). La juniori au câștigat tot gazdele, 3-0. Meci strâns la Independența, ...
Pagina 49 din 212