Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Annia Hriscu, locul 25 național la tenis, categoria 10 ani

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 12:00 | Publicat în SPORT
Annia Hriscu, în vârstă de nouă ani, legitimată la Clubul Sportiv Atlas Galați, a ajuns pe locul 25 la nivel național în clasamentul Federației Române de Tenis (FRT), la categoria de vârstă 10 ani. Ascensiunea în clasament este rezultatul unui an competițional activ, în care sportiva a participat la 12 turnee oficiale. Performanța de a intra în Top 25 național a fost consolidată în ultimele șase luni, perioadă în care rezultatele constant bune i-au permis acumularea punct ...

Atmosferă de epocă la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, pe 24 ianuarie

Joi, 22 Ianuarie 2026 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Consiliul Județean Galați, prin Muzeul „Casa Cuza Vodă”, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” și Asociația „Danubiana” Galați, invită publicul sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 14:00, la un eveniment special dedicat celebrării Unirii Principatelor Române din 1859. Manifestările vor aduce istoria la viață chiar în imobilul care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Un punct central al programului va fi parada costumelor și a uniformelo ...

Galațiul celebrează 167 de ani de la Unirea Principatelor

Joi, 22 Ianuarie 2026 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Garnizoana Galați și Instituția Prefectului invită comunitatea locală să participe sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la manifestările oficiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul omagiază actul istoric de la 1859, considerat piatra de temelie a statului român modern și o etapă crucială în drumul către Marea Unire. Programul festiv va debuta la ora 12:30, la Biserica "Vovidenia", lăcaș de cult cu o profundă încărcătură istorică pentru orașul Galați. Aici ...

Lanț uman gigant de Ziua Unirii, pe traseul Via Dobrogeană

Joi, 22 Ianuarie 2026 16:00 | Publicat în Regional
Sâmbătă, 24 ianuarie, spiritul Unirii Principatelor Române va fi celebrat printr-un eveniment simbolic de amploare națională. Asociația Via Dobrogeană organizează „Dobrogea dă mâna cu Țara”, un lanț uman care se va desfășura simultan în peste 100 de localități, menit să onoreze unitatea, solidaritatea și identitatea națională. La ora 12,00, mii de participanți din localități precum Galați, Brăila, Tulcea, Constanța sau Mangalia se vor prinde de mâini timp de 2 m ...

Premierul și guvernatorul BNR, consultări pentru bugetul 2026

Miercuri, 21 Ianuarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineață la sediul Băncii Naționale a României (BNR) pentru o întrevedere strategică cu guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, care a durat aproximativ o oră și jumătate, a avut ca temă centrală configurarea bugetului național pentru anul 2026 și armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, într-un moment-cheie pentru stabilitatea financiară a țării, potrvit Agerpres. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a subliniat ...

Noul președinte al AEP cere schimbarea legilor electorale

Miercuri, 21 Ianuarie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a prezentat miercuri un raport critic privind activitatea instituției în anii electorali 2024-2025, subliniind necesitatea unei reconfigurări profunde a legislației și a reorganizării instituționale. Mesajul oficialului a fost unul tranșant, punând dificultățile întâmpinate la ultimele scrutinuri pe seama lipsei de pregătire a personalului din teren, relatează Mediafax. Conform șefului AEP, deficiențele ...

Panouri fotovoltaice și pompe de căldură gratuite pentru locuitorii din Berești-Meria

Duminică, 25 Ianuarie 2026 13:30 | Publicat în SATUL
Primăria comunei Berești-Meria anunță demararea demersurilor pentru obținerea unei finanțări europene nerambursabile, prin programul „Tranziție Justă”. Proiectul vizează sprijinirea comunității prin instalarea de sisteme fotovoltaice, unități de stocare a energiei și pompe de căldură, oferind astfel gospodăriilor o soluție modernă pentru reducerea costurilor la utilități. Vestea cea mai bună pentru cetățeni este legată de costuri: investiția este finanțată în p ...

Industria HoReCa, în pragul colapsului

Joi, 22 Ianuarie 2026 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR) avertizează că sectorul HoReCa se va confrunta cu o contracție severă în 2026. Din cauza presiunii fiscale și a scăderii consumului, între 15% și 25% dintre restaurante riscă falimentul, conform news.ro. Cu o marjă de profit de doar 3-5%, orice taxă în plus se traduce în prețuri mari, pierderea clienților și închideri. Reprezentanții FPIOR subliniază că supraimpozitarea nu va aduce bani la stat, ci va distruge b ...

Curtea Constituțională amână verdictul pe Legea plajelor

Miercuri, 21 Ianuarie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în ședința de miercuri, să amâne pentru data de 4 martie pronunțarea asupra sesizării depuse de președintele Nicușor Dan referitoare la Legea plajelor. Obiectul disputei juridice îl reprezintă un act normativ care ar permite autorităților locale de pe Litoral să primească în folosință gratuită suprafețe importante din nisipul Mării Negre, inițiativă contestată dur la cel mai înalt nivel, pentru posibile vicii de necons ...

Umorul secolului al XIX-lea, păstrat în arhivele gălățene

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 10:30 | Publicat în CULTURA
Iubitorii de artă și istorie au ocazia rară de a explora universul vizual al Parisului din secolul al XIX-lea prin intermediul unei colecții deosebite de gravuri semnate de artistul francez Jules Fesquet, aflate în patrimoniul Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați. Departe de a fi un pictor academic rigid, Fesquet a rămas în istorie ca un maestru al graficii și litografiei, folosindu-și talentul pentru a ilustra cu umor fin și ironie moravurile și viața socială a epocii sale. Luc ...
Pagina 8 din 144