Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Economia Turciei, ”victimă” a războiului

Luni, 04 Aprilie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rata anuală a inflaţiei în Turcia a atins un nou maxim istoric de 61,14 la sută în luna martie, în creştere cu 5,46 puncte procentuale de la o lună la alta, agravată de războiul din Ucraina, arată cifrele oficiale publicate luni de Institutul Naţional de Statistică din Turcia (Tüik), informează AFP. Invadarea Ucrainei de către Rusia, doi importanţi parteneri comerciali ai Turciei pentru aprovizionarea cu energie (gaz şi petrol) şi cu cereale, dar şi pentru industria sa turist ...

Uniunea Europeană, sancțiuni ”de urgență” la adresa Rusiei

Luni, 04 Aprilie 2022 21:00 | Publicat în Război în Ucraina
Uniunea Europeană discută „de urgenţă” noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea unui mare număr de cadavre ale unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucea, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP. UE „condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate”, a adăugat Borrell, într-un comunicat. Un nou pachet de sancţiuni se a ...

Putin, comparat cu cei mai sângeroși dictatori din lume

Luni, 04 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a făcut apel luni la crearea unei comisii internaţionale de anchetă asupra "genocidului" comis, în opinia sa, de armata rusă în oraşe din Ucraina, printre care şi Bucea, în apropiere de capitala Kiev, relatează AFP. "Aceste masacre sângeroase comise de ruşi, de soldaţi ruşi, merită să fie numite ca atare. Este un genocid, iar acesta trebuie judecat", a declarat presei şeful guvernului de la Varşovia. "De aceea propunem crearea unei comisii i ...

Viktor Orban, o victorie ”care se poate vedea de pe Lună”

Luni, 04 Aprilie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul suveranist ungar Viktor Orban a câştigat duminică a patra victorie la rând, mult mai uşor decât era prevăzut, după alegerile legislative umbrite de războiul din Ucraina, comentează AFP. La 58 de ani, decanul liderilor în exerciţiu din Uniunea Europeană (UE) s-a confruntat cu o alianţă inedită şi disparată de şase partide, hotărâte să combată "autoritarismul" şi "corupţia" celor 12 ani ai epocii Orban. Analiştii au prezis o luptă strânsă, dar rezultatele sunt ...

Șomajul tehnic - necesar, dar nu suficient

Marți, 05 Aprilie 2022 10:00 | Publicat în ECONOMIE
CNS Cartel Alfa salută iniţiativa Ministerului Muncii de a adopta posibilitatea şomajului tehnic pentru întreprinderile a căror activitate este afectată de război şi de consecinţele sale economice, se arată într-o adresă a sindicatelor către Prefectura Galați. Pe de altă parte, sindicatele apreciază că ”sunt necesare măsuri mult mai ample pentru a oferi protecţie adecvată celor care îşi vor pierde locurile de muncă în această perioadă din cauza preţului la energie sa ...

CNS Cartel ALFA cere ”creșterea urgentă” a salariului minim

Marți, 05 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită intensificarea dialogului social, în scopul identificării de soluții viabile pentru angajați la actuala criză economică, o adresă în acest sens fiind înaintată inclusiv Prefecturii Galați de către filiala gălățeană a organizației sindicale. Printre altele, sindicatele atrag atenția asupra erodării accelerate a veniturilor angajaților, în condițiile în care se înregistrează creșteri de prețuri pe toată linia. ...

Două nave s-au ciocnit pe Canalul Sulina

Duminică, 03 Aprilie 2022 17:41 | Publicat în Regional
Un cargou sub pavilion Republica Moldova care transporta minereu la Galați s-a ciocnit duminică, 3 aprilie, pe Canalul Sulina, cu o navă sub pavilion Belize, care ieșea în Marea Neagră, relatează Ziua de Constanța. În urma coliziunii, nu au rezultat pagube majore. Șenalul navigabil nu a fost blocat, iar traficul naval se desfășoară normal pe Canalul Sulina, au transmis reprezentanții ANR. Se pare că accidentul s-ar fi produs din cauza unei erori de pilotaj, canalul fiind îngust ...

Curentul electric va fi întrerupt în mai multe localități din județul Galați

Duminică, 03 Aprilie 2022 18:00 | Publicat în SATUL
Pe parcursul acestei săptămâni sunt programate mai multe întreruperi de curent, în județul Galați, reiese din datele postate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Luni, 4 aprilie - timp de șapte ore (8,30 – 15,30), curentul va fi întrerupt în comuna Foltești (străzi, sat Foltești, zona Gării, spre centru). Curentul va fi oprit timp de șase ore (9,00 – 15,00) și în Tulucești (străzi, sat Tătarca, zona de la biserică spre vale – ...

Finlandezii, favorabili aderării la NATO

Duminică, 03 Aprilie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, nu mai consideră oportună organizarea unui referendum, deoarece este deja clar că majoritatea populaţiei este pentru aderarea la Alianță. Potrivit unor sondaje de opinie recente, 62 la sută dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO. Totuşi, Niinisto a subliniat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie. În Suedia, guvern ...

Talibanii au interzis culturile de opiu

Duminică, 03 Aprilie 2022 15:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, a interzis culturile de mac, din care se extrage opiul, în Afganistan, a transmis duminică dpa. Un decret în acest sens a fost anunţat duminică de purtătorul de cuvânt al liderului suprem al talibanilor, Zabihullah Mujahid. În decret se menţionează că, dacă ordinul este încălcat, cultura de mac va fi distrusă imediat, iar cei responsabili vor fi judecaţi în conformitate cu legea islamică, Sharia. "Mai mult, utiliz ...
Pagina 336 din 931