Conducerile executive ale USR, PMP și Forța Dreptei au aprobat formarea polului de dreapta, în urma negocierilor din ultima perioadă, au declarat pentru HotNews.ro surse din cele trei formațiuni. Această alianță este "alternativa de dreapta la guvernarea dezastruoasă PSD-PNL". Luni, 18 decembrie, la Parlament, cele trei formațiuni vor avea un eveniment comun de lansare, urmat de o conferință de presă susținută de cei trei președinți ai partidelor. Potrivit surselor citate, USR, ...
Parlamentarii USR Radu Mihail, Iulian Lorincz și Oana Țoiu au depus o inițiativă legislativă în sprijinul victimelor violenței domestice care dețin un ordin de protecție împotriva partenerilor agresori. Astfel, părintele care deține ordin de protecție va putea călători în străinătate însoțit de copilul minor, fără a fi nevoit să obțină de la părintele agresor declarația notarială. În prezent, părintele în grija căruia se află minorul trebuie să contacteze parten ...

USR și-a lansat candidatul la Primăria Galați

Vineri, 24 Noiembrie 2023 16:21 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Profesorul universitar Daniela Ancuța Șarpe, în prezent consilier local, este candidatul USR la Primăria municipiului Galați. Lansarea a avut loc vineri, 24 noiembrie, cu susținerea unor personalități naționale ale partidului - Dan Barna, Iulian Bulai, Cristina Prună, Ștefan Pălărie. "De ce eu? Pentru că, zic eu, pot răspunde unei schimbări de profil, pentru rolul de primar, din perspectiva atât a backgroundului profesional pe care îl am, cât și a istoricului personal. La Uni ...
Instituirea taxei pentru emiterea adeverinţei privind autodemolarea construcţiilor a fost respinsă joi, în şedinţa Consiliului Local, cu 12 voturi „pentru” (PSD) şi 11 voturi „împotrivă” (PNL, USR şi PACT). Proiectul de hotărâre ar fi avut nevoie de 14 voturi favorabile pentru a fi aprobat.„Taxă nouă, de cel puțin 200 de lei, pe masa aleșilor locali”, anunţam în ediţia de vineri, 3 noiembrie 2023, a ziarului „Viaţa liberă”. „În vederea simplificării proce ...

Proiect pentru limitarea numărului zilnic de ore la facultate

Duminică, 12 Noiembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Senatorul USR Silvia Dinică a depus o iniţiativă legislativă prin care se limitează numărul de ore pe care studenţii îl pot petrece zilnic la facultate, în condiţiile în care s-au primit reclamaţii că programul de cursuri într-o zi la unele facultăţi ajunge chiar şi la 12 ore, informează un comunicat de presă transmis duminică de USR și citat de Agerpres. Proiectul legislativ menţionat a pornit de la un caz real, al studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmaci ...
Ai votat la referendumul pentru familia tradițională? Da? E foarte probabil să fi fost dat afară din USR, chiar și dacă n-ai fost niciodată membru al acestui partid. Sau, cum ar spune calul lui Iulian Bulai de la usereu', tare mă tem că ți-a rămas drula mică, iar această situație nu poate fi tolerată de către vizionarii din formațiunea cu pricina.Elena Lasconi este primar, deși nu asta este ideea pe care vreau să insist, nu cât de repede poate să semneze doamna "ca primarul" ...

Cetățenia de onoare a Galațiului pentru un erou al faptelor bune

Duminică, 22 Octombrie 2023 21:00 | Publicat în SOCIETATE
„Jandarmul Cristian Onofrei își onorează uniforma, colegii, familia și instituția pe care o reprezintă – Jandarmeria Română – prin valorile promovate și prin contribuția adusă comunității, fiind implicat în numeroase cauze umanitare”, se arată în documentele care însoțesc proiectul de hotărâre care a ajuns pe masa aleșilor locali. Inițiat de grupul USR din Consiliul Local, proiectul propune acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Galați lui Crist ...
"Dacă vă place Faleza aşa cum e acum, haideţi să folosim banii pentru cu totul şi cu totul altceva. O lăsăm aşa cum e şi - slavă Cerului! - va mai sta aşa încă 50 de ani. E o chestie de alegere: eu aleg să modernizez. Şi da, modernizarea, uneori, înseamnă o intervenţie mai mult decât ar vrea toţi ecologiştii sau toţi cei de la USR", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la dezbaterea Planului Urbanistic Zonal actualizat al Falezei, la recenta şedinţ ...
Pachetul de legi fiscal-bugetare pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament a fost atacat la Curtea Constituțională, a anunțat purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. "Am depus la secretariatul general sesizarea USR, Forţa Dreptei şi PNL împotriva legii prin care Ciucă şi Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor care muncesc. Cum spuneam, am găsit şi doi liberali, Vîlceanu şi Pecingină. Sunt 46 de pagini de articole de nec ...
Fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, afirmă că PSD și PNL „se pregătesc să aplice cea mai mare creștere de taxe din istoria României”, potrivit Mediafax. USR anunță că va ataca la CCR legea PSD-PNL de creștere a taxelor. „Acum, în anul de grație 2023, Guvernul Iohannis-Ciolacu vine din nou să crească taxele, cu un impact oficial de 16.4 miliarde de lei. Creșterea pe care se pregătesc să o facă acum este mai mare cu 3.1 miliarde de lei decât ultima cea mai ...
Pagina 2 din 3