Viitorul Timpului...Trecut (VI)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Şi încep să cred că motivul tăcerii tale este cu totul şi cu totul altul, iar nu prostia nevestei lui bădia Zero, ţaţa Lui. Dacă nici după misiva asta nu-mi dai nici un semn de viaţă, înseamnă că trebuie să vin pân-acolo, trebuie să văd la faţa locului dacă presupunerile mele se adeveresc şi dacă nu cumva e vorba despre o inducţie matematică, asta din urmă fiind una dintre toate calităţile tale, şi nu ale mele. Da?...Sigur că da!
Nu ştiu dacă memoria-ţi mai păstrează rugămintea ta dinainte de pornirea cestei tăceri destructibile. Şi, chiar dacă-i aşa ori nu-i aşa, sunt obligat să mă ţin de cuvânt. Mă rugai, atunci, să nu se întâmple să uit vreodată ziua de naştere a dragei noastre doamne învăţătoare, Rodica Răşcanu. Iată, nu uit! Şi mai ziceai, în rugămintea aceea, să-i dedic/scriu câteva "Exerciţii de dimineaţă". Şi, uite, mă comport: "Bună dimineaţa, Doamnă de lângă/ marginea mea!...Vine (astăzi) să strângă/ mâinile tale inima care/ umblă pe jos, pe furiş, pe cărare/ şi-şi caută locul şi legea cândva,/ acolo, atunci, lângă marginea ta!"...Sau: "Bună fie-ţi dimineaţa, Doamna mea Livadă-n care/ şoaptele din Totdeauna stau de vorbă, intră-n poame/ şi cresc mari, cu tot cu păsări, se fac dulci, cad pe cărare.../ şi vin singure la poartă, şi se spun, se dau la oameni/ drept răsplată (mulţumire) că le-au aşteptat cu minte/ şi cuminţi, printre vocale şi consoane şi cuvinte!"...Ori: "Bună fie-ţi dimineaţa, doamna mea dinspre sosire.../ (doamna mea dinspre sosire este gata de plecare).../ bună fie-ţi dimineaţa, doamna mea dinspre plecare .../ (şi-n plecare-i, şi-n sosire-i Doamna mea dinspre Iubire)!"...Nu? Şi m-ai rugat să-i dedic şi un "Exerciţiu de ziuă". Sigur că da! Iată-l: "Fie-ţi bună ziua, doamnă/ şi femeie şi cuvântă/ n-aşteptare şi-n sosire/ de cuvânt vindecător.../ De cuvânt căruia-i bate/ Luna în Eternitate,/ şi-l încântă, şi-l descântă/ până când îi cade (blândă)/ ca mormântul pe-o mormântă.../ ca mormânta pe-un mormânt,/ vindecător!"...Şi un "Exerciţiu de seară", da?: "Bună seara...oare cine vede/ cum aştept cu faţa la perete/ să-mi aşterni oglindă şi să caut/ în adâncuri murmure de flaut,/ de izvoare...şi de tot ce sânt: apă, foc şi aer şi pământ!"...Nu?...Sigur că da!
Astăzi, dacă o întâlneşti pe doamna învăţătoare, să-i spui "Sănătate" şi dinspre mine! Şi să-l saluţi şi pe domnul dumneaei, învăţătorul Ion Victor Răşcanu!...Şi, apoi, să-mi răspunzi! Dacă nu – cum ţi-am promis şi cum te-am "ameninţat" – vin acolo şi fac sfărmături de Doi şi de Lui!!...(Stai puţin!)

Citit 441 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2019 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.