ACTUALITĂŢI (I)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lăsat la discreţia derbedeilor de bloc, de cartier şi de oriunde, Oraşul se sufocă literalmente. Numai ipocriţii nu pricep, ori, mai bine zis, o fac pe nepricepuţii. Derbedei de prima vârstă, între două vârste, între nu se mai ştie câte vârste, indiferent de rasă, sex, şcoală, familie, religie, se găsesc la tot pasul. Aproape că nici nu trebuie să-i mai cauţi. Pur şi simplu, îi iei la întâmplare. Pe ipocriţi, tot la fel. Şi unii şi alţii se comportă şi rezistă într-o complicitate foarte greu (sau imposibil) de şters. Niciodată nu s-a mai văzut în Oraş atâta solidarizare la infracţiune şi la contravenienţă, la rău şi nesimţire. Vreţi exemple? Sunt, slavă Domnului, cu duiumul!

Sunt în autobuz, ori în troleibuz, ori în tramvai...nu contează care număr, care traseu. Şi se suie controlorii de legitimaţii. Şi-l află fără bilet pe-un oarecare domn, sau terchea-berchea, sau golan, sau student, sau elev. Şi să vezi ce gălăgie dezlănţuie impertinentul/infractorul! Şi să vezi în ce fel sar alde haplea să-l "ajute", în ce fel îl "apără" nişte bătrânele arţăgoase şi "avocate"...păcat de senectutea lor păguboasă, găunoasă!

Sunt în autobuz, ori în troleibuz, ori în tramvai...nu contează care număr, care traseu. Putoarea-i indescriptibilă. Mai abitir ca la Morga. Ce zic? La Morga-i ca-n zăvoi, nu alta. Măcar, dacă la Morga mai adie câte-un damf din sertarele frigorifice, ori de la câte-un cadavru lămurit, ştii că aici ai de-a face cu Moartea, şi nu cu Viaţa din tramvai, din troleu, din autobuz! Nu? Sigur că da!...În autobuz, ori în troleibuz, ori în tramvai duhoarea-i peste limitele admise de PSR (Partidul Sconcşilor din România)...şi asta numai şi numai din cauza celor purtători şi purtătoare de şlapi şi papuci şi alte încălţări confecţionate din substanţe care mai de care mai "ecologice" şi mai purtătoare de izuri căpietoare. Unii dintre aceşti încălţaţi îşi mai şi sprijină jegurile pe banchete, şi-şi mai şi scarpină depunerile dintre deşte! Alţii, am mai spus-o şi vedeţi şi dumneavoastră în fiecare clipă, zbiară la sateliţi, îşi urlă reţete pentru ghiveci, îşi povestesc aventurile şi grătarele la intensităţi/presiuni acustice peste limitele de suportabilitate omenească. Uniţi într-o deci/belire infernală, belii şi decibelii din căşti le-au netezit şi le-au făcăluit nenorocitul din cutia craniană, fapt pentru care ceşti indivizi se consideră "normali"!...Carlo M. Cipolla, în "Legile fundamentale ale imbecilităţii umane": "Oameni pe care, cândva, îi considerai inteligenţi şi raţionali, se vor dovedi a fi imbecili, fără drept de apel!"

Citit 766 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iulie 2019 15:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.