Dragă (şi inestimabilă) Marie de la Puşcărie,
îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta aproape ne/verosimilă, pe care am primit-o ieri, în faţa bisericii, de la poştăriţa cea mai frumoasă din partea de sud a Moldovei de nord! Îmi spui că eşti închisă fără vină, că nu trebuia să fii trimisă cinci ani după geamul cu gratii deoarece ai furat „Mizerabilii” lui Victor H, de pe o tarabă din Piaţa Roşie, adică a ruşilor! Ştiu că ţi-a plăcut foarte mult această Capodoperă a Umanităţii, în special eroul principal, Jean Valjean, pentru tenacitatea şi generozitatea sa, dar şi inspectorul de poliţie, Javert, urmăritorul lui Jean, pentru curajul/hotărârea sinuciderii din cauza propriilor remuşcări înnebunitoare!
Şi mai ştiu că ai furat-o fiindcă voiai să ai şi tu „mizerabilii” tăi, deşi jurul tău şi jurul meu şi jurul jurului nostru şi al tuturora se hurducă de atâţia şi atâţia mizerabili cu acte şi fără acte, cu diplome şi fără diplome, cu portofoliu şi fără portofoliu! Şi-i cazul să mai spun şi despre mizerabilii mizerabililor „deosebiţi”, adicătelea cei care AZVÂRLE CĂRŢI LA GUNOI, dar nu-i cercetează/condamnă nimeni, nici măcar la REMUŞCARE PE VIAŢĂ!... Sigur că da! Sigur că da! Şi eu îl admir pe celebrul inspector poliţist, pe care-l aşez lângă Iuda, apostolul vânzător de Iisus, dar şi lângă Sămădăul din „Moara...” lui Slavici, sinucigaşi din aceleaşi motive! Nu?...
Spune şi tu, Marie de la Puşcărie, ai auzit (vreodată) că s-a sinucis vrun Mizerabil de România, din cauza Remuşcărilor? Tu faci cinci ani de pandaimos pentru că ai furat o Carte, adică ai salvat-o de la Gunoiul Omenirii, iar Hoţii Angrosişti, Hoţii cu PIB-ul şi cu alte Metode sunt liberi, chiar îşi arată/măsoară grosimea obrajilor pe sticlele televizoarelor, chiar ajung să mârâie şi să mai şi sforăie în fotoliile Mamei lui de Legislativ! Nu?...
De mâine, Dragă Marie de la Puşcărie, am să intru-n Greva Foamei, poate îndulcesc inima Preşedintelui, şi te graţiază! Fiindcă nici lui nu-i plac Mizerabilii noştri cei de toate zilele, nu?... Îţi trimit şi un Poem de Dulce!...
„tu stai frumoasă după geam/ şi tot priveşti în depărtare!/ îmi pare că omar khayyam/ (şi nu numai omar îmi pare)/ ţi-a scris pe ochi cea mai senină/ şi cea mai simplă poezie/ din timpul care stă să vină/ să-ţi dea ce nu mai pot eu (ţie)/ din spaţiul pus merinde lumii/ (mai de nevoie, mai de silă)/ de care nici o milă nu mi-i,/ însă de tine mi-este milă/ cum stai frumoasă, fără rost/ şi sclavă în singurătate.../ iar eu nu pot uita c-am fost/ bun de nimic până la moarte!”
