1. Aniversare
Tu ai ajuns la jumătatea vieţii. Eu trebuia să fi murit de mult. Sunt prea bătrân ca să mai pot pricepe dacă am fost nemernic ori incult.
Trag linie, adun... şi mi se pare că e zadarnic tot ce am făcut să (re)cunoşti în ultima secundă sufletul meu de (ne)(re)cunoscut. Mi se aude sufletul prin tindă... mă dau de ceasul morţii, dar nu ştiu că n-are drăgosteală pentru mine, nu are nici devreme, nici târziu. Şi doar (i)-am zis alintături întruna, am vrut să-mi dau şi viaţa pentru ea... dar a trecut şi trece pe alături... cică-i străină... că nu-i moartea mea. Şi nici stăpânul ei nu mă ascultă... şi-l tot conjur să-mi spună de ce sînt cel cărui fără vrere i se-ntâmplă lehamitea uitării pe pământ. Şi-l rog să-mi dea doar binecuvântarea iertării pentru tot ce (n)-am făcut... [(nici dumnezeu nu vrea să (re)cunoască sufletul meu de (ne)(re)cunoscut.] Tu ai ajuns la jumătatea vieţii... drum drept în cea de-a doua jumătate să-ţi fie până unde, până când se şterge-ncet orice eternitate!
2. Comemorare
O văd şi-acum cum vine de la deal, pe cărăruia şerpuită, lungă, cum stă pe loc, aşa, din când în când, să-şi tragă duhul ostenit de muncă. O văd şi-acum cum vine de la câmp, pe drumul cu-arătare colburoasă, cum duce palma - streaşină - la ochi, să vadă cât mai are pân-acasă. O văd şi-acum - prin lacrimă o văd - cum vine de la vale, cum şi-adună şi of şi gând şi vlagă... văd şi ştiu că vine mama: vestea cea mai bună. O văd şi-acum... alerg în calea ei, cu mâinile întinse până-n zare, fiindcă-mi dă, mi-a dat şi o să-mi dea glasnice drepte, blânde, iertătoare. O văd şi-acum, când ţin ochii închişi, când înserarea-mi intră în secunde: parcă-i aievea... deschid ochii mari... şi nicidecum n-o mai zăresc niciunde.
Da, n-o mai văd... îns-o aud mereu, cum se aude-n pururea doar muma: să fii smerit, cuminte, răbdător... te rog s-aştepţi cu minte, vin acuma!
