Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați anunță că, de la începutul acestui an, a organizat la sediul propriu 12 acțiuni de mediere de grup, la care au participat 454 de persoane și reprezentanții a opt angajatori. Bilanțul: aproximativ 70 de persoane au fost selectate pentru angajare. „Astfel de acțiuni au loc la cererea angajatorilor, iar participarea se face prin selecție din baza de date, în funcție de criteriile și specificul activității agent ...
Consiliul Județean Galați a organizat, joi, 24 iulie, la Balta Zătun, o nouă ediție a competiţiei "Cupa Danubius - Depășim limitele împreună" - Memorial Cristea Vasile, dedicată persoanelor cu dizabilități locomotorii. Evenimentul, aflat la cea de-a 32-a ediție, a fost organizat în parteneriat cu Asociația "Sporting Club" Galați și a reunit peste 140 de participanți din 18 județe din țară, precum și din Republica Moldova. Pescarii care au reușit să-și treacă în palm ...
Pentru copiii de la Centrul de zi al Fundației „Inimă de copil” din Galați, vara aceasta a adus mai mult decât soare și vacanță. A însemnat o experiență de neuitat, care pentru mulți dintre ei părea doar un vis îndepărtat: „o tabără adevărată, cu jocuri, râsete, prieteni și cer liber deasupra capului”, povestește echipa fundației, care a transformat aceste visuri în realitate. Membrii fundației îi auzeau adesea pe copii vorbind cu emoție și speranță despre c ...
Proveniți din medii defavorizate și având nevoie de o îngrijire aparte și suport pe toate fronturile, copii ai căror părinți sau aparținători nu le pot oferi educația necesară, din diverse motive, au parte de ajutorul polițiștilor. Minorii care vin zilnic la Centrul Fundației "Familia", unde au parte de diverse activități și îngrijire au primit o lecție inedită din partea agenților de Circulație, care au ținut, special pentru ei, un curs intensiv de bune practici rutier ...
Începând de la 1 august 2025, membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu vor mai primi indemnizații pentru participarea la ședințele acestei structuri consultative. Măsura, adoptată în ședința de joi, 24 iulie, a Guvernului, a fost anunțată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și este prima dintr-o serie de acțiuni menite să reducă cheltuielile administrative la nivel local, relatează Digi24. Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și A ...
„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explicăm cetățenilor de ce nu se mai asfaltează. Ideea înghețării sau intrării în conservare a unor astfel de proiecte înseamnă de fapt și de drept o cheltuială suplimentară”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România politică”, de la Prima News. Edilul-șef a criticat, în numele PSD, propunerea de ...
Medicii urologi de la Spitalul Județean de Urgență au realizat, pentru prima dată în Galați, o operație de nefrectomie laparoscopică - o intervenție modernă, minim invazivă, prin care unui pacient i-a fost îndepărtat un rinichi afectat de o boală foarte gravă. Operaţia, care pune Galațiul pe harta centrelor medicale unde se folosesc cele mai avansate tehnici chirurgicale, a fost realizată de o echipă de medici formată din dr. Mădălin Guliciuc, dr. Ion Cojocaru, dr. Drago ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Joi, 24 Iulie 2025 16:30 | Publicat în JURIDIC
Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a lunii iunie. Un cioban din localitate a fost atunci reținut de poliție după ce a atacat cu un par un alt oier, cu care era în conflicte mai vechi. Ultima ceartă a avut loc pe un imaș de la marginea localității și ar fi pornit de la un puț de apă. Costel Moisei ar fi tranșat discuția cu un par, cu care l-ar fi lovit pe celălalt cioban, în vârstă de 52 de ani, până l-a lăsa ...
Un tânăr de 23 de ani, din localitatea Gohor, a rămas fără lanțul de aur de la gât și s-a ales și cu o sperietură groaznică, după ce fost atacat și jefuit noaptea, pe peronul gării din Tecuci. Pe 22 iulie, în jurul orelor 3,00, bărbatul a fost încolțit de doi indivizi, amândoi ”prieteni” vechi cu pușcăria. Indivizii au pus ochii, și mai apoi mâna, pe lanțul tânărului. I-au smuls bijuteria de la gât, după care s-au făcut nevăzuți. Victima a cerut ajutor la 11 ...
Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut din mizerie și ruină. Lucrările de renovare, pentru care Primăria Galați a atras fonduri europene, sunt aproape de finalizare. O parte din mobilier - scaunele din sala de cinema - se află deja acolo. Sunt așteptate dotările și echipamentele specifice unui cinematograf, dar și destinației pe care Primăria municipiului Galați o plănuiește pentru acest obiectiv - centru de robot ...
Pagina 30 din 2803