Un bărbat de 62 de ani a fost depistat la volanul unui ansamblu de vehicule, deși permisul deținut nu-i dădea acest drept. Șoferul a fost oprit duminică, 15 ianuarie, de un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Foltești, pe raza localităţii Viile. La control, bărbatul a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile române, valabil pentru categoriile AM, B1, B, D1, D, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv. Șoferul nu s-a informat în prealabil și a crezut că dacă are drept de a conduce autovehicule din categoriile D şi D1 va fi acoperit și pentru un astfel de ansamblu rutier. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv.
Depistat cu permis în neregulă Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Unde sunt amplasate radarele în weekend Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici 30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale Parlamentul a aprobat legea care poate reduce acciza la motorină. Noi reguli pe piața carburanților1 comentariu
-
postat de Gigel
Luni, 16 Ianuarie 2023 16:25
5.13.170.***
Link la comentariu
00
Au inventat o tonă de subcategorii.

