Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o motocicletă, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul a avut loc miercuri, 5 iulie, pe strada Tecuci, în zona Pieței Centrale din Galați. "Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Tecuci, dinspre strada George Coșbuc către strada Traian, în zona Pieței Centrale, ar fi surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 55 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis", a transmis IPJ Galați. În urma accidentului, pietonul a fost rănit și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și efectuării de investigații medicale de specialitate. Motociclistul deține permis de conducere valabil, iar rezultatul la testarea alcoolscopică a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Pieton rănit după ce a fost lovit de o motocicletă Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Amenzi și permise ridicate pe șoselele din Galați, înainte de sărbători Tineri muzicieni vestesc Crăciunul (VIDEO) Vocile copiilor de la Școala Nr. 26 au adus magia sărbătorilor (VIDEO) Elevii de la CNMK, vestitori ai Naşterii Domnului (VIDEO) Elevii clasei I de la Școala Nr. 25, mesagerii sărbătorilor de iarnă (VIDEO)
Mai multe din această categorie:

