UTILE

UTILE (2740)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...

1801 - Se naşte VINCENZO BELLINI (m. 1835), compozitor italian.
1834 - A fost fondat Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi din Bucureşti, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
1900 - Încetează din viaţă EUFROSINA VLASTO-POPESCU (n. 1821), cântăreaţă, actriţă, una dintre figurile de seamă ale scenei româneşti, cu un rol important în constituirea Societăţii Dramatice (în 1877).
1901 - Se naşte ANDRE MALRAUX (m. 1976), scriitor, teoretician de artă, om politic francez.
1906 - Alois Alzheimer prezintă datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
1919 - Se inaugurează oficial Universitatea din Cluj [înfiinţată prin Decret-lege la 12 septembrie acelaşi an], cu patru facultăţi: Ştiinţe, Medicină, Litere şi Filosofie, Drept. Primul rector: Sextil Puşcariu.
1933 - Se naşte AMARTYA KUMAR SEN, economist indian, laureat cu Premiul Nobel pentru Economie (1998).
1946 - Se naşte PARASCHIVA [PAŞA] SMIRNOV (m. 2010), pictoriţă, membră a UAP - Filiala Galaţi.
1954 - Încetează din viaţă HENRI MATISSE (n. 1869), pictor, sculptor, desenator francez.
1956 - A fost înfiinţată Opera Română din Iaşi. Spectacolul inaugural: "Tosca", de G. Puccini.
1957 - Uniunea Sovietică a trimis în spațiu Sputnik 2, a doua navă spațială din programul său, având ca pasager primul animal care a orbitat Pământul: un câine pe nume Laika.
1963 - Se naşte PHILIP DAVIS GUGGENHEIM, regizor, producător american, laureat cu Premiul Oscar.
2008 - Se desfăşoară, la Galaţi (3-7 noiembrie), ediţia a XVI-a a Festivalului "Gulliver".

Berbec
Se amplifică încrederea în propriile forțe și capacitatea de afirmare.
Taur
Aveți grijă ca pasiunea dvs. să nu conducă la un comportament negativ.
Gemeni
Nu pierdeți timpul cu detalii nesemnificative și trivialitățile nu vă îngrijorează deloc.
Rac
Lipsa fidelității în această zi va duce la situații penibile.
Leu
Veți avea un sentiment plăcut vizavi de viața dvs. și există armonie între suflet și corp.
Fecioară
Deciziile luate acum vor fi practice, deoarece abordați problemele din perspectivă inteligentă. 
Balanță
Este posibil să îi vedeți pe cei apropiați în mod diferit față de cum obișnuiați.
Scorpion
Problemele dintr-o relație strânsă ies la suprafață acum, posibil într-un mod perturbator.
Săgetător
Este ușor să vă expuneți în cea mai bună formă și să colaborați cu ceilalți, deoarece sunteți în pace cu voi înșivă.
Capricorn
Acesta este momentul ideal pentru a semna contracte sau a intra în negocieri.
Vărsător
Simțiți o nevoie acută de a fi alături de oameni, de a socializa și de a face compromisuri.
Pești
Puteți realiza conexiuni cu persoane care se vor dovedi de ajutor.

1769 - Exploratorul spaniol Gaspar de Portola a descoperit Golful San Francisco, în California (SUA).
1795 - Se naşte JAMES K. POLK (m. 1849), om politic, al 11-lea preşedinte al SUA (1845-1849).
1816 - Încetează din viaţă GHEORGHE ŞINCAI (n. 1754), istoric, filolog, figură de primă mărime a Şcolii Ardelene. Are mari merite în organizarea învăţământului din Transilvania.
1854 - Încetează din viaţă ANTON PANN (n. 1796, probabil), compozitor, muzicolog, culegător de folclor. A compus muzica actualului imn naţional, "Deşteaptă-te, române".
1873 - Se naşte DIMITRIE PACIUREA (m. 1932), sculptor, laureat cu Premiul Naţional pentru Sculptură, cu Medalia de bronz la Expoziţia de la Barcelona.
1912 - Se naşte GHEORGHE IVĂNESCU (m. 1987), lingvist, istoric literar, membru al Academiei Române.
1926 - Se naşte la Nicoreşti, jud. Galaţi, ŞTEFAN SEVASTRE (m. 2017), pictor, laureat cu Premiul Academiei Române.
1941 - A emis, pentru prima dată, Radio Iaşi.
1950 - Încetează din viaţă GEORGE BERNARD SHAW (n. 1856), scriitor irlandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.
1960 - Încetează din viaţă DIMITRI MITROPOULOS (n. 1896), dirijor, pianist, compozitor grec.
1966 - Încetează din viaţă PETER JOSEPH WILLIAM DEBYE (n. 1884), fizician, chimist olandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie (1936).
1998 - Încetează din viaţă ŞTEFAN PASCU (n. 1914) istoric, membru al Academiei Române.
2008 - Se desfăşoară la Bucureşti (2-9 noiembrie) prima ediţie a Festivalului Artelor.

1599 - Intrarea triumfală, în Alba Iulia, a lui Mihai Viteazul. Transilvania trece sub stăpânirea domnitorului muntean.
1815 - Se naşte CRAWFORD WILLIAMSON (m. 1878), medic american, primul care a folosit eterul ca anestezie într-o operaţie.
1823 - Se naşte LASCĂR CATARGIU (m. 1899), om politic, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru în diferite guverne, diplomat.
1834 - A fost înfiinţată, în Moldova, de către Gheorghe Asachi, prima şcoală de fete de la noi din ţară.
1856 - Se dă în folosinţă linia de cale ferată Oraviţa - Buziaş, de 62,5 km, prima din România.
1918 - Încetează din viaţă IONEL NICOLAE ROMANESCU (n. 1895), aviator, supranumit "copilul viteaz al României".
1928 - Se inaugurează Postul Naţional de Radio.
1945 - Se naşte CORIOLAN PĂUNESCU, poet, prozator, publicist, ziarist, pedagog.
1950 - Se naşte IONEL VOINEAG, artist liric, laureat la concursuri naţionale şi internaţionale de canto.
1955 - Se naşte GABRIEL COTABIŢĂ, solist de muzică uşoară.
1957 - Se naşte LYLE LOVETT, cântăreţ, compozitor, actor american, laureat cu premii Grammy.
1971 - Încetează din viaţă JEANNE COPPEL (n. 1896, la Galaţi), pictoriţă. Din anul 1934, stabilită în Franţa.
1989 - Încetează din viaţă MIHAELA RUNCEANU (n. 1955), solistă de muzică uşoară.
2004 - Se desfăşoară la Galaţi (1-10 noiembrie) a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie.
2021 - Încetează din viață VALENTINA RUSU-CIOBANU (n. 1920), pictoriță din Republica Moldova.

Pianista și profesoara Sofia Cosma (născută Sonia Gurevici) s-a născut pe 1 noiembrie 1914, la Smorgon (la granița dintre Letonia și Lituania, astăzi în Belarus), într-o comunitate de evrei.
A început să studieze pianul la 5 ani, la Riga, apoi s-a mutat la Viena pentru a-şi continua pregătirea. A debutat cu un recital la Viena, în iunie 1933, interpretând 32 de Variațiuni pentru pian de Beethoven și Balada în fa minor de Chopin.
La puțin timp după ce s-a refugiat în Letonia pentru a scăpa de naziști, pianista a fost arestată de sovietici pentru că avea pașaport străin și a fost dusă într-un lagăr de concentrare din Kazahstan, unde a rămas timp de nouă ani. După eliberarea din lagărul sovietic, unde și-a cunoscut și soțul de origine română, Sofia Cosma a fost trimisă în Austria, în timp ce soțul său a fost trimis în România. În 1950, familia s-a reunit la București.
În 1956, după ce a stat 15 ani departe de pian, Sofia Cosma a căutat-o pe Florica Musicescu, sub îndrumarea căreia și-a recăpătat tehnica, reluându-și cariera de pianist concertist şi devenind în 1958 solistă permanentă a Filarmonicii din București. Au urmat ani în care Sofia Cosma, recunoscută drept una dintre cele mai importante pianiste care activau în România, călătorea deseori între București și Iași, iar între 1970 și 1978 a preluat și funcția de conferențiar la Catedra de Pian a Conservatorului din Iași.
După decesul soțului, în 1974, pianista a călătorit de mai multe ori în SUA, reușind să obțină azil politic în 1981. S-a stabilit în California de Sud, unde a cântat și a predat. În 1990, a revenit în Uniunea Sovietică, unde a susținut un concert la Moscova.
Repertoriul său extrem de vast a cuprins concerte de Beethoven (Concertul Nr. 5, Fantezie pentru cor, pian și orchestră), Chopin, Brahms, Ceaikovski, Schumann, Liszt, Saint-Saëns, Kabalevski, Poulenc, Bentoiu; sonate de Scarlatti, Haydn, Mozart, Schubert, Beethoven, Brahms, Chopin, Skriabin, Ravel (Sonatina); lucrări de Grieg, Rahmaninov (Preludii, Studii simfonice, Elegia), Debussy, Enescu (Suita op.10), Marțian Negrea (Sonatină), Tudor Ciortea (Suita, Capriccio), Schumann (Cvintetul).
În 2011, a fost realizat un film despre viața sa, "A suitecase full of chocolate".
A încetat din viață pe 12 februarie 2011, la Oxnard, SUA.

Polițiștii din județul Galați au prins în flagrant, pe 26 octombrie 2024, doi bărbați care conduceau autoturismele sub influența alcoolului. Primul incident a avut loc în jurul orei 02,55, în satul Tămăoani, comuna Frumușița, unde un tânăr de 24 de ani a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

1735 - Se naşte JOHN ADAMS (m. 1826), om politic, al doilea preşedinte al SUA (1797-1801).
1823 - Încetează din viaţă EDMUND CARTWRIGHT (n. 1743), inventator britanic. A inventat războiul de ţesut industrial.
1858 - Se naşte DUILIU ZAMFIRESCU (m. 1922), poet, prozator, vicepreşedinte al Academiei Române.
1871 - Se naşte PAUL VALERY (m. 1945), scriitor francez, membru al Academiei Franceze.
1888 - Americanul John L. Loud a patentat pixul.
1910 - Încetează din viaţă JEAN HENRI DUNANT (n. 1828), fondatorul Crucii Roşii.
1921 - S-a organizat prima cursă motociclistă pe traseul Galaţi - Tecuci - Galaţi.
1930 - Premiera filmului "Ciuleandra", primul film sonor în limba română.
1955 * Încetează din viaţă AGRICOLA CARDAȘ (n. 1883, la Galaţi), agronom, profesor. A organizat şi condus Şcoala Practică de Agricultură de la Ţigăneşti - Tecuci (1910-1914).
         * Încetează din viaţă DIMITRIE GUSTI (n. 1880), sociolog, preşedinte (1944-1946) al Academiei Române.
1957 - Se naşte la Cosmeşti, jud. Galaţi, DAVID SAVA, pictor, designer vestimentar, preşedinte al UAPR - Filiala Galaţi.
1975 - Încetează din viață GUSTAV HERTZ (n. 1887), fizician german, laureat al Premiului Nobel (1925).
1994 - Se organizează, la Bucureşti (30 octombrie - 6 noiembrie), primul târg de carte educaţională din România, "Gaudeamus".
2011 - Se desfăşoară la Galaţi (30 octombrie - 4 noiembrie) ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional de Animaţie "Gulliver".
2014 - Încetează din viață OLIMPIA BERCA (n. 1933), critic istoric și literar.

Berbec
Aveți o nevoie mai mare de securitate. Chestiunile familiale și personale au prioritate.
Taur
Scăderea inhibițiilor este ceea ce facilitează schimbarea și entuziasmul în viața dvs.
Gemeni
Aveți impresia constantă că aveți nevoie de mai mulți bani și de mai multe lucruri.
Rac
Vă veți simți mai deschis la schimbare și o veți căuta în mod activ.
Leu
Sunteți mai emoționali decât de obicei, dar nu lăsați sentimentele să iasă la suprafață.
Fecioară
Pot apărea o conștientizare socială puternică și dorința de a aparține unui grup.
Balanță
Este timpul să vă puneți în valoare în profesia aleasă și să fiți recunoscuți și apreciați.
Scorpion
În acest moment, este posibil să simțiți un sentiment sporit de nesiguranță.
Săgetător
În relațiile personale e posibil să fiți dominați de posesivitate și gelozie.
Capricorn
Este un moment bun pentru a rezolva eventualele tensiuni din relații.
Vărsător
O intuiție mai puternică decât cea normală vă poate ghida în luarea unor decizii rapide.
Pești
Jocurile de societate și sportul sunt activități de care vă puteți bucura în această zi.

Berbec
Veți fi tentați să vă păstrați gândurile pentru voi și să vă retrageți, mai ales dacă vă simțiți nesiguri.
Taur
Lărgirea orizonturilor și creșterea intuiției duc la sclipiri de perspectivă și descoperiri incitante.
Gemeni
Munca de rutină și concentrarea sunt perturbate, deoarece atenția vă este distrasă cu ușurință.
Rac
Este posibil să simțiți o lipsă de sprijin din partea altor persoane.
Leu
Vă doriți pasiune în viața de cuplu, dar și o legătură mai profundă și mai intimă la nivel spiritual.
Fecioară
Trebuie să rezistați impulsului de a spune cu voce tare orice vă trece prin minte.
Balanță
Este indicat să lucrați la îmbunătățirea stilului dvs. de viață, astfel încât să aveți un parcurs mai ușor.
Scorpion
Buna dispoziție domină atmosfera, nu luați în serios micile neplăceri.
Săgetător
Acum sunteți mai vulnerabili decât de obicei. Fiți răbdători cu ceilalți și cu propria persoană.
Capricorn
Sentimentele de vinovăție pentru comportamentele din trecut trebuie depășite.
Vărsător
Acesta este un moment bun pentru a obține o conștientizare de sine mai ridicată.
Pești
Poate că va trebui să vă confruntați cu unele situații copleșitoare și cu atitudini negative.

1705 - Se naşte Papa CLEMENT al XIV-lea [GIOVANI VICENZIO ANTONIO GANGANELLI] (m. 1774). În timpul pontificatului său (1767-1774), a fost desfiinţat Ordinul Iezuiţilor (în 1773).
1862 - Se constituie, printr-un decret semnat de domnitorul Al.I. Cuza, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, prin unificarea celor două direcţii, din Bucureşti şi Iaşi.
1881 - Se naşte EUGEN LOVINESCU (m. 1943), critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, director de reviste, conducător al cenaclului "Sburătorul", membru, post-mortem, al Academiei Române.
1940 - Se naşte CORNELIU ANTONIU (m. 2021), poet, publicist. Din anul 1998, scoate, la Galaţi, revista de cultură "Antares".
1960 - Încetează din viaţă MIRCEA FLORIAN (n. 1888), filosof, membru, post-mortem al Academiei Române.
1982 - Se naşte, la Galaţi, ELENA FABIANA DIMA, pictoriţă, membră a UAPR - Filiala Bucureşti.
1993 - Încetează din viaţă FEDERICO FELLINI (n. 1920), regizor italian de film, una dintre marile personalităţi ale cinematografiei mondiale, laureat cu patru premii Oscar.
2002 - Încetează din viaţă RAF VALLONE (n. 1916), actor italian.
2003 - Adunarea Generală a ONU a aprobat primul Tratat anticorupţie din lume, care impunea statelor să înapoieze bunurile furate ţărilor de unde le-au jefuit.
2011 - Populaţia Pământului a atins 7 miliarde de persoane.
2017 - Încetează din viaţă MIRCEA DRĂGAN (n. 1932), regizor și scenarist.
2020 - Încetează din viaţă SEAN CONNERY (n. 1930), actor britanic, laureat al Premiului Oscar.

Pagina 59 din 196