
Anca Melinte
Onorurile acordate lui Ion Iliescu, între vehemență, echilibru și omagiere. Ce spun liderii politici ai Galațiului
Miercuri, 06 August 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Discreți sau vehemenți, iertători ori din contră, acuzatori, concilianți sau obiectivi cei mai importanți liderii politici ai Galațiului și-au făcut publice părerile despre funeraliile naționale organizate în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu. Vi le prezentăm pe cele mai relevante, în încercarea de a realiza o radiografie politică a evenimentului care domină atenția publică.
Respect și omagiere
Respect, regret și chiar omagiu se simte în tonul și pos ...
Poseidon din Brăila își caută „Mireasa”
Miercuri, 06 August 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Concurent. „Sunt un tip intens, introvertit, dar și stăpân pe emoții și mă identific cu zeul Poseidon”, așa a început prezentarea brăileanul Sorin Puia, concurent la emisiunea „Mireasa” de la Antena 1. Tânărul spune că își dorește „o fată cu frica lui Dumnezeu”, care să nu fi fost căsătorită... dar nu l-ar deranja dacă a făcut videochat. Pasionat de sport, Sorin povestește că a practicat în copilărie fotbalul și 13 ani de dansuri populare, iar după absol ...
Licitație pentru alocarea locurilor de parcare
Miercuri, 06 August 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe 11 august 2025 vor avea loc sesiunile de licitație pentru alocarea locurilor de parcare din parcarea supraetajată din Mazepa I, anunță Primăria Galați. „Participanții la licitație au obligația de a se prezenta cu următoarele documente: carte de identitate în original și procură în formă autentică (în cazul reprezentanților legali). Persoanele care nu se vor prezenta la data și ora la care a fost anunțată procedura de licitație vor pierde dreptul de a beneficia de unul ...
Nimic fără ură
Miercuri, 06 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
„Au strâns țigănia?!”, am auzit, deunăzi, în autobuz. Discutau două doamne – „întâmplător” angajate ale unei companii publice gălățene. Iar năduful cu care fusese rostită întrebarea m-a făcut să mă uit și eu după „țigănie”.
Privirile lor erau îndreptate spre porțiunea de la Spicu - Romarta a străzii Domnească, redeschisă circulației la începutul săptămânii. „Țigănia” despre care vorbeau nu putea fi decât amenajarea terenului de joc, a tribune ...
Poza zilei. Arteziene și baloane dansatoare, în piațeta de la Biserica Greacă
Marți, 05 August 2025 17:45 | Publicat în Regional
Platformele pietonale cu jocuri de apă – după cum se numesc oficial țâșnitorile din paviment – le oferă motive în pus de amuzament și distracție copiilor și părinților. De la alergatul printre coloanele de apă, de la stropitul prietenilor și zbenguiala generală, s-a trecut la adevărate întreceri. Copii au descoperit că jeturile de apă au forța de a susține un balon sau o minge ușoară. Iar jucăria se rotește pe măsură ce coloana de apă se înalță și coboară. Î ...
Investiție de peste 1,8 milioane de lei, în beneficiul Plajei „Dunărea”
Marți, 05 August 2025 17:50 | Publicat în Prima Pagina
La recenta ședință a Consiliului Local, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate și costurile unei investiții în beneficiul bazei de agrement Plaja „Dunărea”. De asemenea, au fost de acord cu accesarea fondurilor nerambursabile pentru acest proiect și cu suportarea de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile. Este vorba despre construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați din taluzul adiacent zonei de agrement.
Potrivit documentelor prez ...
Dacă și Pro Tv ne ia la ro(a)st...
Marți, 05 August 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Umor și ironie. Pro Tv tocmai a anunțat cine va fi „roast master-ul” noului show „La bine și la roast”, care va avea premiera în curând. Misiunea va fi îndeplinită de Răzvan Exarhu – „personalitate radio, jurnalist, scriitor și una dintre cele mai distincte voci din media românească, este cunoscut pentru umorul său subtil, comentariile sociale tăioase și abilitatea de a echilibra sarcasmul cu eleganța. De-a lungul carierei, a cucerit publicul prin emisiuni de radio c ...
Finanțare de 1,6 milioane de euro pentru „Sănătate fără frontiere”
Luni, 04 August 2025 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Grație unei finanțări europene în valoare totală de 1,6 milioane de euro, vor fi îmbunătățite serviciile medicale pentru zeci de mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului, anunță Consiliul Județean Galați.
Lansarea proiectului transfrontalier „Sănătatea fără frontiere”, o inițiativă comună a Consiliului Județean Galați, a Raionului Hîncești din Republica Moldova și a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, a avut loc luni, 4 august 2025. Potrivit Consiliului Jude ...
O nouă ediţie a Festivalului Roman „Tirighina - Barboși” la Galați
Luni, 04 August 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festivalului „Tirighina – Barboși”. Dacă pe 2 august romanii au cucerit Centrul orașului, pe 16 august vor defila pe strada Brăilei, zona Spitalului Județean – Cofetăria „Dana”, iar pe 23 august vor fi la Castrul Roman. Iar în perioada 29–31 august, Faleza Dunării va găzdui nu doar o tabără romană vie, ci și o tabără a dacilor, anunță organizatoarea festivalului, Asocia ...
Cât cheltuiește pe lună o milionară
Luni, 04 August 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Carieră. „Încă de la cinci ani dublez în reclame și desene animate și fac asta de 22 de ani! Primul meu salariu a fost la cinci ani pentru vocea mea”, a mărturisit Andra Gogan, invitată la „Superbolul lui Alex”, pe Pro Tv. În condițiile în care muncește de la cinci ani, nu e de mirare că e deja milionară. Milionară în urmăritori pe TikTok, Instagram, dar și pe YouTube, după cum a prezentat-o Alex. Conform presei, a făcut și primul milion de euro odată cu lansarea ...