Raluca Ichim

Raluca Ichim

Sirian prins la Rogojeni cu permis de conducere fals

Vineri, 16 Mai 2025 10:30 | Publicat în Regional
Miercuri, 14 mai, în jurul orei 16,30, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere pe raza localității Rogojeni, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea a oprit un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat originar din Siria, în vârstă de 28 de ani, posesor al unui permis de ședere temporar emis de autoritățile române. Cu ocazia efectuării controlului, pe lângă documentele solicitate, conducătorul auto a înmânat și ...

Târg de meserii pentru elevii de clasa a VIII-a

Miercuri, 14 Mai 2025 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 15 mai, elevii de clasa a VIII-a din oraș și județ sunt invitați să participe la cea de-a XII-a ediție a Târgului Meseriilor, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați. Gazda evenimentului va fi Liceul Tehnologic „Radu Negru” din Galați, iar deschiderea este programată la ora 9.00. Târgul este destinat tinerilor dornici să descopere lumea meseriilor și să-și cons ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Joi, 15 Mai 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incendiul izbucnit vineri seară, în jurul orei 21.30, pe strada Tudor Vladimirescu din oraș. Pentru a lichida focul și a izola locuințele din vecinătate, pompierii militari au intervenit cu cinci autospeciale cu spumă și s-au luptat până târziu în noapte pentru a lichida focul care se manifesta cu intensitate foarte mare. Iulian și Margareta Lupică locuiau, până în seara trage ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

Miercuri, 14 Mai 2025 08:30 | Publicat în APEL UMANITAR
O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are nevoie de sânge pentru a se recupera și pentru a merge din nou la clasă, unde elevii o așteaptă să pregătească serbarea de sfârșit de an școlar. Aflată pe patul de spital, aceasta ne-a mărturisit că își dorește să se întremeze cât mai repede, pentru a putea continua acțiunile caritabile în care este implicată alături de Cristi Onofrei și Autism 24 la Mamaia, s ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Miercuri, 14 Mai 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a adus o recunoaştere a meritelor sale unei eleve din Galaţi. Competiţia, derulată în perioada 8-10 mai, a adunat împreună elevi pasionați de geografie, fizică, chimie și biologie. Bianca Bănceanu, elevă la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, a primit Premiul special acordat de Societatea de Geografie din România, pentru obținerea celui de-al doilea pun ...

„Ballet Star Gala”, pe scena Teatrului „Nae Leonard”

Miercuri, 14 Mai 2025 14:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sâmbătă, 17 mai, de la ora 19,00, „Ballet Star Gala” invită iubitorii dansului în sala Teatrului „Nae Leonard” Galați, la o seară de balet la superlativ, un eveniment extraordinar ce reunește pe aceeași scenă balerini de talie internațională. O celebrare a artei dansului, această gală aduce în prim-plan momente coregrafice emblematice, interpretate de stele ale baletului mondial. ...

„E primăvară la Galați”, pe scena Teatrului Muzical

Joi, 15 Mai 2025 11:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 18 mai, de la ora 19,00, iubitorii spectacolelor de revistă sunt invitați la un eveniment de excepție, găzduit de Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați. „E primăvară la Galați” promite o seară spectaculoasă, plină de umor, muzică de calitate și momente artistice impresionante. Spectacolul îi aduce în prim-plan pe Vasile Muraru și Valentina Fătu, doi dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie ai scenei românești. Cu umor incon ...

Teatrul Dramatic, două spectacole în două orașe

Marți, 13 Mai 2025 14:00 | Publicat în CULTURA
Două spectacole în două orașe. Vineri în festival, duminică, acasă. Acesta este programul de weekend al actorilor Dramaticului gălațean. Vineri, 16 mai, de la ora 19,00, spectacolul „Angajați-mă!” se va juca la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou. „Angajați-mă!” este o creație colectivă cu inserții din „Oleanna” de David Mamet, „Hamlet” de W. Shakespeare și „Pescărușul” de A.P. Cehov, susţinută de ac ...

Săptămână plină pentru mari și mici, la Festivalul ”Gulliver” 2025

Marți, 13 Mai 2025 17:00 | Publicat în CULTURA
Luni, 12 mai, a început cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului „Gulliver”. Organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Local Galaţi, Festivalul „Gulliver” este un eveniment pentru toate vârstele, care reuneşte spectacole pentru copii, adolescenţi şi adulţi, precum şi ateliere de creaţie, animaţie interactivă, spectacole-lectură, lansări de carte, conferinţe, precum și alte proiecte și acți ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Marți, 13 Mai 2025 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului care a reprezentat Galațiul mai multe premii și distincții. Palmaresul elevilor gălățeni cuprinde Premiul I, două medalii de aur și o medalie de argint. La competiția desfășurată la București, în perioada 10-13 mai, s-au remarcat elevii: Sebastian Marian Pintilie, clasa a XII-a la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", coordonat de prof. Mirela Voinea, care a obținut Premiu ...
Pagina 10 din 226