Zilele trecute, pe când razele soarelui încă ne scăldau faţada în lumină, în curtea sediului "Vieţii libere" au intrat, dornici să se fotografieze cu florile şi clădirea noastră în fundal, un grup de turişti foarte frumos îmbrăcaţi în costume tradiţionale balineze. După cum am aflat, doamnele din imagine, una dintre ele fiind căsătorită cu un gălăţean, precum şi cuplul suprins dincolo de poartă au venit la Galaţi, în vizită, tocmai din insula indoneziană Bali. Ga ...
Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă
Vineri, 07 Noiembrie 2025 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „bradul” de Crăciun. Pentru că se lucra cu instalaţia sub tensiune, am profitat de ocazie pentru a vă arăta primul „pom de sărbători” de pe domeniul public. Ştim că suntem abia în noiembrie, dar, conform refrenului cunoscut, „Sărbătorile vin, sărbătorile vin!”. Din păcate, anul acesta, momentul în care a început împodobirea oraşului a fost marcată de un accident t ...
Horoscop. Stabilitate în viața profesională pentru Balanță
Vineri, 07 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
BerbecDimineața clarifici un detaliu financiar, iar seara te dedici confortului și securității familiei.TaurSchimbările legate de parteneriate vin cu surprize financiare, dar stabilitatea emoțională o găsești acasă.GemeniComunicarea devine mai profundă, iar spre seară te concentrezi pe reevaluarea bugetului personal.RacTe simți revigorat emoțional și primești sprijinul pe care ți-l doreai în plan creativ.LeuEști tentat să te izolezi pentru a-ți pune ordine în gânduri, iar ...
În acest weekend, vremea va redeveni ploioasă, chiar dacă va fi uşor mai caldă. Cerul va fi în general acoperit, iar de sâmbătă seara va începe să plouă în averse. Temperaturile maxime diurne vor fi cuprinse între 14 şi 16 grade, în timp ce minimele nocturne vor oscila între 9 şi 11 grade Celsius. Vântul va sufla slab, cu 5-10 km pe oră, predominant din sector sudic. Presiunea atmosferică va fi de circa 765 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 85 şi 95 l ...
Sâmbătă, 8 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 în comunele Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Independența și Barcea. Pe DN 26, radarele vor fi la Tulucești și Tătarca, iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă la Berheci.Duminică, 9 noiembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străz ...
Percheziții la Liberty Galați. 300 milioane de euro, delapidați cu ajutorul Gazprom. Reacţia Liberty Steel Group
Vineri, 07 Noiembrie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție judiciară efectuează șapte percheziții domiciliare, vineri dimineață, pe raza județelor Galați, Ilfov și în București, la sediul social al combinatului Liberty Galați, precum și la membri din Consiliul de Administrație al societății, într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală, au anunţat surse judiciare.
Dosarul este legat de tranzacții frauduloase cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră, în acest circ ...
Trenul scelerat e plecat de la linia una
Vineri, 07 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* David Beckham, cunoscut în lumea fotbalului sub denumirea de fost internațional englez, a primit titlul de cavaler din partea Regelui Charles. Da, așa am crezut și eu, că domnul cu sabia ritualică este Regele. Nu însă și Beckham, care, obosit și emoționat fiind, l-a confundat pe Regele Charles cu... Adrian Năstase! Așa se face că, imediat după ceremonie, aflat încă sub imperiul emoției, prospătul Sir David Beckham l-a sunat pe Lucian Mîndruță: "Te salut, cavalere! Hai că ...
Guvernul României şi Liberty ar trebui să decidă, cât mai prompt, dar şi bine cumpănit, cine va ţine hăţurile Combinatului în următorii ani.
Gălăţenilor nu este nevoie să le explice nimeni cât de mult contează colosul siderurgic în bunăstarea zonei şi a noastră, a tuturor. Noi ştim foarte bine, suntem generaţii întregi de combinişti, de copii ai combiniştilor sau de gălăţeni a căror pâine depinde, direct sau indirect, de cât de dulce sau amară este pâinea munc ...
Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian
Vineri, 07 Noiembrie 2025 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licitaţiei lansate de Primăria Galaţi pentru consolidarea şi renovarea imobilului din strada Traian nr. 246. Este vorba despre fostul sediu de şcoală pe care acum Gospodărire Urbană îl împarte cu Inspectoratul de Poliţie. Valoarea estimată a contractului de execuţie depăşeşte 11,18 milioane de lei, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”.
Adevărată bătăl ...
Reducerea aversiunii față de risc, după diminuarea plasamentelor în dolari, a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro.
Cursul euro a scăzut de la 5,0851 la 5,0845 lei, minimul ultimei săptămâni, iar culoarul de tranzacționare a rămas unul foarte îngust, 5,084 - 5,086 lei.
Indicii ROBOR au continuat să scadă, evoluție influențată atât de menținerea ratei de referință a BNR la 6,5%, cât și de revenirea lichidității din piața monetară la un volum zilnic de ...

