Şapte cereri de finanţare pentru ÎMPĂDURIRI

Şapte cereri de finanţare pentru ÎMPĂDURIRI
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Şapte cereri de finanţare au fost depuse până acum la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Galaţi, în cadrul Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” informează instituţia gălăţeană. Cele şapte proiecte includ o suprafaţă de 128 de hectare destinate împăduririi, iar bugetul lor total se ridică la 1,9 milioane de euro. Într-o primă sesiune au fost depuse patru proiecte, care se află acum în etapa de precontractare a finanţării: Maricel Petrea – Schela, 14,95 ha, 216.803 euro; Gheorghe Dănilă – Iveşti, 51,85 ha, 776.256 ha; Ion Cristian Enache – Tg.Bujor, 1,99 ha, 25.094 euro; Gigi Plopeanu – Oancea, 31,55 ha, 477.404 euro. Celelalte trei proiecte, depuse în sesiunea a doua, se află în etapa de evaluare, informează APIA Galaţi: Gigi Plopeanu – Oancea, 8,48 ha, 120.101 euro; Constantin Avram – Ghidigeni, 13,28 ha, 204.535 euro şi Giorgică Cruceanu – Ghidigeni, 5,98 ha, 86.625 euro.

Ajutoarele pentru împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite se acordă în cadrul PNDR 2014-2020, ca ajutoare cofinanţate din FEADR.

Citit 2674 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Mai 2018 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.