E mai ieftin să stai în chirie decât să îți cumperi casă

E mai ieftin să stai în chirie decât să îți cumperi casă
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Prețurile imobiliarelor vor scădea cu cel puțin 25 la sută în următorii doi ani, este de părere Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România. Analistul a declarat, pentru Pro TV, că, în prezent, este mai ieftină o chirie decât achiziționarea unei locuințe la un preț mult supraevaluat.

Potrivit cifrelor oficiale ale Uniunii Europene, prețurile imobiliarelor în România au crescut cu 40 la sută în perioada 2014-2018, acest ritm fiind de trei ori mai accelerat față de media din Uniunea Europeană (UE). Astfel, România are cea mai accelerată scumpire a imobiliarelor în ultimii patru ani, relatează Pro TV.

"Imobiliarele trebuiau să se scumpească cu maximum 20 la sută. Scumpirea cu 40 la sută a venit într-un context oportunist, în care dezvoltatorii au profitat cu lăcomie de o perioadă în care cererea a fost peste ofertă. Acum oferta crește, proprietățile sunt supraevaluate și cererea scade. Mă aștept ca în 2019, maximum 2020, prețul să scadă cu cel puțin 25%, pentru a reveni la valoarea corectă", a explicat Iancu Guda, într-un interviu pentru Știrile ProTV.

Guda a mai spus că riscurile la nivel global sunt, de asemenea, multe și în creștere, astfel că vor urma șocuri severe în următorii doi ani, care vor duce la o scădere a prețurilor imobiliarelor.

Credite mai scumpe și mai greu de luat

În opinia analistului, desele modificări fiscale din România, din ultima perioadă, nu au făcut decât să destabilizeze mediul de afaceri. "România nu oferă liniște, pentru că vine cu foarte multe modificări fiscale, care aruncă mediul de afaceri în aer, pentru că băncile sunt într-o mare dificultate. Avem taxa pe activele bancare, care va scumpi creditul, va complica accesul la un credit, avem plafonarea gradului de îndatorare, care din nou limitează bancabilitatea, avem Prima Casă care decelerează şi care foarte probabil va deveni program social cu adevărat, avem inflație, avem populație care nu mai poate crește în venit și în salarii, indiferent că lucrează la stat sau la privat. De aceea, este absolut sigur și evident că cererea pentru imobiliare va scădea. Și într-un context în care oferta crește, este demonstrat și sigur că prețurile imobiliarelor trebuie să scadă", a explicat Iancu Guda.

Analistul este de părere că nici oamenii care au bani nu vor cumpăra în această perioadă, pentru că știu că imobiliarele sunt supraevaluate și vor prefera să aștepte să scadă prețurile, plasându-și banii în investiții cu randamente mai mari, cum ar fi obligațiunile de stat. În opinia lui Iancu Guda, "este mult mai ieftin să stai cu chirie un an, doi și apoi să cumperi, pentru că vei cumpăra cu cel puțin 25 la sută mai ieftin".

Citit 11195 ori Ultima modificare Marți, 29 Ianuarie 2019 01:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.