”Viața liberă” înseamnă acasă | Ocolul ziarului în 30 de ani

”Viața liberă” înseamnă acasă | Ocolul ziarului în 30 de ani
Corina Dobre
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Sunt omul care luptă pentru lucrurile în care crede, care are idealuri și care s-a încăpățânat, de multe ori, să-și exprime liber opiniile, chiar dacă asta a deranjat. Sunt omul care pune suflet în ceea ce face, pătimaș, pe alocuri, chiar impulsiv câteodată, poate mult prea ușor de zdruncinat în anumite momente, dar tot timpul guvernat de bună-credință, de optimism și de dorința de a face bine celor din jur.

"Viața liberă" mi-a oferit posibilitatea să fiu eu, m-a încurajat de fiecare dată să fiu așa cum simt să fiu, m-a susținut să mă dezvolt din punct de vedere profesional, mi-a acordat încredere, m-a ajutat să mă maturizez și m-a sprijinit în momentele dificile ale vieții.

Am petrecut puțin peste cinci ani în familia "Vieții libere", din cei aproape 11 ani de presă. Cinci ani în care am făcut cu drag jurnalism și în care am avut mari satisfacții din punct de vedere profesional. Pentru că am făcut ceea ce mi-a plăcut, iar cu asta mi-am hrănit sufletul aproape zi de zi.

La ”Viața liberă” am cunoscut oameni entuziaști, care pun suflet în ceea ce fac, care își respectă cititorii și, așa cum trebuie de altfel să și fie, se raportează, în primul rând, la ei, la gălățeni! La ”Viața liberă” am legat prietenii pe viață cu oameni pentru care jurnalismul nu înseamnă doar a petrece multe ore în redacție și a semna un articol sau două, zi de zi. Nu știu câți dintre cei care urmăresc presa realizează ce presupune munca unui ziarist, dacă își imaginează cât efort și câtă energie investesc jurnaliștii pe care îi urmăriți. Pentru că în spatele a ceea ce apare zilnic în paginile tipărite și cele electronice ale acestui ziar se află multă muncă și dăruire.  

Jurnalistul este tot timpul în priză și rămâne pe baricade, indiferent că se află în concediu sau că este sărbătoare. Nu știu câți dintre cititori realizează efortul pe care un jurnalist îl depune zi de zi, indiferent că este Paște, Crăciun, Revelion sau se află în concediu de odihnă. El rămâne în permanență conectat la ceea ce se petrece în orașul lui, la domeniile de care se ocupă. El primește telefoane în miez de noapte, atunci când se întâmplă vreo nenorocire și este ”consemnat” la domiciliu și pe teren de Paște, de Crăciun sau de Revelion. Pentru că în presă nu există ”pauză”. ”Pauză”, de multe ori, înseamnă a nu merge la redacție, dar a sta cu laptopul în brațe acasă, în zi de sărbătoare sau în weekend, a face documentare și a urmări ce se petrece pe rețelele de socializare, ce sesizează gălățenii și nu numai, în timp ce prietenii sau familia îi așteaptă să petreacă alături de ei.

Unora dintre colegi poate nu le-am spus că țin la ei, că îmi sunt dragi, că îi apreciez și că gândul mă poartă de multe ori la ei. Dar cred că acum este momentul să vă spun, dragi colegi și prieteni, că îmi lipsiți de multe ori, că mă gândesc cu nostalgie la voi, că vă urmăresc, vă citesc și vă prețuiesc!

Pentru mine, "Viața liberă" înseamnă acasă. Este acel loc în care, chiar dacă ceva mai rar, revin cu mare drag, cu sufletul deschis, cu zâmbetul pe buze, cu încredere și optimism. Este locul acela cu oameni calzi și buni, pe care îi simți alături de tine. Mi s-a confirmat pe data de 11 decembrie, când ne-am revăzut cu ocazia spectacolului aniversar ”Prietenii Vieții libere”.

La mulți ani, "Viața liberă"! La mulți ani, dragi prieteni și colegi! La mulți ani vouă, tuturor celor care puneți umărul zi de zi pentru ca acest ziar să existe și să devină mai bun!

Îi salut cu drag pe toți cei care vă citesc!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 3500 ori Ultima modificare Marți, 24 Decembrie 2019 01:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.