Bursa locurilor de muncă, pe 12 aprilie

Bursa locurilor de muncă, pe 12 aprilie
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează, luna viitoare, o nouă ediţie a Bursei generale a locurilor de muncă. Participarea agenţilor economici este gratuită.

Ediţia 2019 a Bursei generale a locurilor de muncă va avea loc pe 12 aprilie, începând cu ora 9,00, simultan în municipiile Galaţi şi Tecuci. În Galaţi, ea va fi găzduită din nou de Facultatea de Inginerie – corpul D, în strada Domnească nr.111, vizavi de Catedrală.

La Tecuci, bursa se va desfăşura la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din str. Mihail Kogălniceanu nr.60, Bl. A 2, parter. Bursa generală a locurilor de muncă este una dintre măsurile active implementate de către AJOFM Galaţi, care vine atât în sprijinul angajatorilor, oferindu-le posibilitatea recrutării şi selectării personalului adecvat specificului activităţii pe care o desfăşoară, cât şi în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le oportunitatea de a alege din oferta existentă sau de a se reorienta profesional. „Bursa locurilor de muncă  reprezintă o oportunitate pentru toți participanţii interesați în a cunoaște mai bine dinamica pieţei forţei de muncă din Galaţi. Aş dori să subliniez pe această cale faptul că participarea agenţilor economici este gratuită şi răspunde nevoii lor de a cunoaşte oferta reală de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal în mod direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Sperăm să fie un eveniment util, care să producă efecte, iar, pentru aceasta, e necesară o participare cât mai largă, dar şi serioasă, atât din partea celor care doresc să angajeze, cât şi a celor care intenţionează să se angajeze sau să schimbe locul de muncă actual”, ne-a declarat directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase.

Firmele gălăţene interesate să ia parte la bursă trebuie să îşi confirme participarea, numele delegatului şi numărul locurilor de muncă vacante, până pe 11 aprilie, la fax 0236 41 51 51, la tel/fax 0236 82 03 98, la adresa de e-mail ajofm

gl.anofm.ro sau la sediile AJOFM Galaţi şi ALOFM Tecuci. De asemenea, informaţii suplimentare pot fi solicitate la AJOFM Galaţi, str.Domnească 191, la numerele de telefon 0236 41 22 62 şi 0236 41 63 11 (persoană de contact – Bogdan Ionescu).

La ediţia de anul trecut a Bursei generale a locurilor de muncă au participat 86 de firme din Galaţi şi Tecuci, care au oferit 3.175 de locuri de muncă. Au participat 1.900 de persoane, iar 139 dintre ele au fost angajate. Printre domeniile de activitate în care s-au oferit numeroase locuri de muncă vacante au fost: naval, metalurgic, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, comerţ, activităţi de secretariat, servicii suport şi alte activităţi de servicii prestate, asigurări/reasigurări, industria alimentară.

Citit 2446 ori Ultima modificare Luni, 10 Iunie 2019 15:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.