Reducerea rezervelor minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale dar și intervențiile dese în piață ale BNR au asigurat leului o evoluție mai calmă față de euro, în comparație cu alte monede din regiune care au cunoscut o depreciere abruptă de la începutul crizei sociale și economice datorată pandemiei cu Covid 19. Media euro a scăzut la începutul săptămânii sub pragul de 4,83 lei, la 4,8297 lei, minimul de 4,8246 lei fiind atins la jumătatea ei. Începând de joi euro a revenit pe creștere iar cursul a încheiat săptămâna la 4,8286 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,827 și 4,832 lei, cu închiderea la 4,831 lei.
Cotația euro/leu calculată de Banca Centrală Europeană a fluctuat între 4,8278 și 4,8320 lei, cea de vineri fiind de 4,8307 lei. Dolarul american a apăsat pedalede accelrație iar cursul lui a țâșnit de la 4,3637 lei, valoare stabilită luni, la 4,4674 lei, medie calculată vineri. Parcursul monedei elvețiene a fost mai calm, media fluctuând între 4,5607 – 4,5775 lei, consecință a faptului că ea s-a mișcat în culoarul 1,054 – 1,062 franci/euro. Cursul lirei sterline a avut o evoluție ascendentă, acesta urcând de la 5,4096 la 5,4966 lei, pentru ca săptămâna să fie închisă la 5,4858 lei. Uncia de aur a fluctuat la nivelul săptămânii între 1.584 și 1.625 dolari.
Vineri, preţul gramului de aur stabilit de BNR a crescut de la 225,8515 lei la 231,4961. Nivelul indicilor ROBOR s-a stabilizat aproape de 2,50%, fost valoare a dobânzii de politică monetară, în condițiile în care se anticipează o creștere a inflației. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la sfârșitul săptămânii de la 2,57 la 2,55%, valoae care se mai înregistra în mai 2018. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut vineri de la 2,64 la 2,63%, valoare care se mai înregistra în mai 2018, în timp ce indicele la 12 luni a coborât de la 2,67 la 2,66%. Statutul de „refugiu” al monedei americane a avut ca efect deprecierea celei europene, care de la un maxim de 1,1144 dolari, la începutul săptămânii, a scăzut vineri la 1,0773 dolari, cu piețele americane închizându-se la 1,0805 dolari. Aprecierea dolarului, stimulată de investitori care se reorientează de pe piața acțiunilor pe cea Forex, nu a încetinit chiar și după anunțul făcut de Departamentul american al Muncii conform căruia rata șomajului din SUA a crescut de la 3,5% în februarie, minimul ultimilor 50 de ani, la 4,4%. Datele vor fi și mai proaste în aprilie, când vor fi calculate și concedierile din a doua jumătate a lunii trecute.
Bitcoin a avut o evoluție ușor agitată pe platformele specializate, unde a fluctuat între 5.900 și 7.100 dolari.
Analiza cuprinde perioada 30 martie – 3 aprilie