La sfârșitul lunii mai 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistrați 10.600 de șomeri, din care 4.619 erau femei. Rata șomajului a fost de 5,57 la sută, cu 0,13 puncte procentuale mai mare faţă de luna precedentă. Din cele 10.600 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM, 1.979 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 8.621 erau șomeri neindemnizați. Ca mediu de rezidență, 8.426 provin din mediul rural și 2.174, din urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (40,54 la sută), urmaţi de cei cu studii primare (18,62 la sută). Cea mai afectată grupă de vârstă este cea între 40 şi 49 de ani, cu 3.336 de şomeri, urmată de cei peste 55 de ani (2.406 persoane) şi de cei între 50 şi 55 de ani (2.322 persoane). Grupele de vârstă cu cei mai puţin şomeri sunt cele între 25 şi 29 de ani (378 persoane), sub 25 de ani (572) şi între 30 şi 39 de ani (1.586 la număr).