Ratele românilor au scăzut în pandemie

Ratele românilor au scăzut în pandemie
Sursa foto: Inquam Photos
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Criza sanitară urmată de cea economică a impus BNR scăderea dobânzii sale cheie, care a fost adusă în iunie la 1,75%, dar și de injecții masive de lichiditate prin operațiuni de tip repo, măsuri care au făcut ca ratele la credite să se reducă.

Conform ultimei declarații de presă a guvernatorului Mugur Isărescu (foto) media zilnică a operațiunilor de tip repo s-a situat în perioada 15 iunie – 15 iulie la circa 3,7 miliarde lei.

Sub impulsul acestor măsuri, indicii ROBOR au cunoscut o scădere majoră. Înainte de ședința de urgență a BNR din 23 martie, când s-a decis prima tăiere din acest a dobânzii de politică monetară, indicele ROBOR la trei luni se situa la 3,24%, cel la șase luni la 3,31% iar cel la 12 luni la 3,37%.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, nivel asemănător cu cel din aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat la finalul săptămânii de la 2,23 la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

La rândul său, indicele IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor) s-a diminuat la începutul trimestrului III la 2,41 la sută

În perioada analizată, „stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului”, așa cum este caracterizată de dl Isărescu, s-a menținut, chiar dacă luni dimineață cotațiile euro au sărit pe piețele asiatice până la 4,855 lei.

Monitorizarea atentă a BNR a așezat euro într-un culoar standard, 4,84 – 4,846 lei, ceea ce a făcut ca volatilitatea mediei să se rezume la 4,8423 – 4,8433 lei. Cea de vineri a fost stabilită la 4,8428 lei, însă seara cotațiile au scăzut seara pe piețele americane până la 4,834 lei.

Media dolarului american a fluctuat între 4,2377 și 4,2788 lei, cea de la finalul perioadei, când cotațiile din piață au atins un minim de 4,229 lei, fiind stabilită la 4,2430 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,063 și 1,079 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să fluctueze între 4,4975 lei, o valoare mai mică fiind atinsă în 10 iunie, și 4,5427 lei. Vineri cursul a fost stabilit la 4,5014 lei

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,3932 la 5,3250 lei,

Prețul gramului de aur strabilit de BNR a scăzut de la 248,9131 lei, la începutul perioadei, la 245,9454 lei, la finalul ei. Evoluția descendentă s-a datorat, în mare parte, deprecierii dolarului american, având în vedere că uncia s-a consolidat pe piețele specializate la 1.800 dolari, prag care nu a mai fost atins de nouă ani.

Euro a crescut la jumătatea săptămânii la 1,1445 dolari, maxim al ultimelor patru luni, în condițiile în care pandemia face ravagii în Statele Unite iar europenii se pregăteau să relanseze economia printr-un plan în valoare de 750 miliarde euro.. Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 1,1378 și 1,1444 dolari, piețele americane închizându-se la 1,1431 dolari.

Volatilitea bitcoin pe platformele specializate a fost redusă, tendința fiind una de scădere. El a scăzut de la 9.350 dolari, la începutul săptămânii, la 9.000 dolari, la finalul ei, pentru ca vineri seară să urce spre 9.200 dolari.

Citit 1168 ori Ultima modificare Duminică, 19 Iulie 2020 13:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.