Euro a făcut un mic pas înapoi

Euro a făcut un mic pas înapoi

Sursa foto, Digi24
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

După două ședințe de depreciere, cursul euro a scăzut joi, 30 iulie 2020, de la 4,8342 la 4,8321 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,83 – 4,838 lei.

Deprecierea monedei americane față de cea europeană, la aproape 1,18 dolari, a provocat scăderea cursului acesteia de la 4,1151 la 4,1089 lei. O valoare mai mică, de 4,1063 lei, a fost atinsă în 16 ianuarie 2019.

Dolarul se află sub presiune în condițiile în care nu există semne de reducere a crizei sanitare, numărul infectaților crescând constant, și a celei economice. Aceste evoluții au primit o „confirmare” din partea Rezervei Federale, care a decis prelungirea programelor sale de creditare a companiilor şi persoanelor fizice până la sfârşitul acestui an. Inițial acestea trebuiau să se încheie la finalul lui septembrie.

Aceasta a făcut ca euro să se mențină aproape de 1,18 dolari, la 1,1731 – 1,1795 dolari.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,073 – 1,077 franci/euro iar cursul ei a urcat de la 4,4925 la 4,4952 lei.

Lira sterlină s-a menținut pe creștere față de euro iar cursul ei a urcat de la 5,3361 la 5,3425 lei, la mus cu circa 0,9% față de începutul săptămânii.

Joi, marcările de profit au produs scăderea unciei de aur pe piețele specializate la 1.948 – 1.965 dolari. Prețul gramului de aur a coborât de la maximul istoric de 258,8486 la 258,18 lei.

După creșterea la 2,17%, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit joi la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, față de euro. Cotația oficială a celei poloneze a coborât de la 4,4194 la 4,4090 zloți iar a celei maghiare de la 347,25 la 345,71 forinți.

După creșterea de marți la aproape 11.400 dolari, uncia de aur a coborât joi pe platformele specializate la 10.900 – 11.100 dolari.

Citit 572 ori Ultima modificare Joi, 30 Iulie 2020 17:05

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro