Euro a încheiat săptămâna la 4,9281 lei

Euro a încheiat săptămâna la 4,9281 lei
Sursa foto, forbes.ro
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

BNR a stabilit vinerea trecută un curs al euro de 4,9281 lei. Au fost necesare aproape trei luni pentru atingerea unui nou record în piața locală, precedentul, de 4,9279 lei, fiind înregistrat în 20 aprilie.

Tranzacțiile din ultimele două – trei săptămâni s-au realizat în culoarul 4,924 – 4,932 lei, cele de vineri fiind efectuate între 4,926 și 4,929 lei, când piața s-a închis la 4,928 lei iar BCE a calculat o cotație a euro de 4,9286 lei.

Zilele următoare vor fi atinse noi maxime, pe fondul creșterii constante a cererii de valută din partea importatorilor, în condițiile adâncirii deficitului comercial. Pe de altă parte, avântul euro ar putea fi temperat de o eventuală calmare a aversiunii față de risc, provocată de perspectiva apariției celui de-al patrulea val al pandemiei, care ar readuce restricțiile sanitare, implicit frânarea revenirii economice în Europa.

Pragul de 4,93 lei este unul facil pentru euro însă o creștere la 4,94 – 4,95 lei este improbabilă în următoarele săptămâni. BNR are la dispoziție o rezervă valutară consistentă, care va fi completată cu încă 3,5 miliarde de euro, sumă împrumutată de Finanțe săptămâna trecută de pe piețele externe, prin două emisiuni de euroobligațiuni cu scadența la 9 și 15 ani. La această sumă urmează să se adauge banii care vor veni de la Uniunea Europeană.

Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1782 dolari, minimul ultimelor trei luni, și 1,1895 dolari. Vineri seară piețele americane s-au închis la 1,1877 dolari, investitorii căutând să își echilibreze portofoliile, în condițiile în care BCE este decisă să nu intervină asupra dobânzii sale cheie, chiar dacă inflația va trece de 2%, iar Fed a anunțat că va majora dobânda sa de politică monetară de două ori în cursul anului viitor, fără a specifica însă momentul demarării procesului de normalizare.

Cursul dolarului a fluctuat între 4,1448 și 4,1655 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,1596 lei.

Statul de „activ sigur”, a produs aprecierea consistentă a monedei elvețiene. De la 1,092 – 1,095, la începutul săptămânii, ea s-a apreciat la finalul ei la 1,083 – 1,087 franci/euro, iar cursul a crescut de la 4,5047 la 4,5468 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7620 la 5,7364 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 239,0353 la 242,4736 lei și a închis săptămâna la 241,3706 lei, în condițiile în care uncia a revenit în jurul valorii de 1.800 dolari.

Perspectiva intrării BNR într-un nou ciclu monetar, s-a resimțit în cazul indicilor ROBOR.

Astfel, la finalul săptămânii indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,50 la 1,51%, față de 1,49% la începutul săptămânii. %. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,63 la 1,65% iar cel la 12 luni a stagnat la 1,76%.

Bitcoin a stagnat sub pragul de 35.000 dolari, minimul fiind de 32.100 dolari iar ether a fluctuat între 2.000 și 2.400 dolari.

Scăderea monedelor digitale este provocată de factori precum creșterea controlului autorităților chineze asupra pieței inclusiv a „minatului” criptomonede, dar și temerilor referitoare la existența unei bule speculative, care odată spartă ar putea împinge bitcoin spre pragul de 10.000 de dolari.

Citit 736 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iulie 2021 14:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.