BNR: Datoria externă a crescut la 132 miliarde de euro

BNR: Datoria externă a crescut la 132 miliarde de euro
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele şapte luni ale anului în curs un deficit de 9,057 miliarde de euro, în creştere cu 69,29 la sută faţă de cel raportat în perioada ianuarie - iulie 2020, de 5,350 miliarde de euro, informează BNR.

În structura acestuia, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,321 miliarde de euro, respectiv, 854 milioane de euro; balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 267 milioane de euro, respectiv, cu 265 milioane de euro.

În perioada ianuarie - iulie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,058 miliarde de euro, la 131,98 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 95,931 miliarde de euro la 31 iulie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,3 la sută faţă de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2021 nivelul de 36,054 miliarde de euro (27,3 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,9 la sută faţă de 31 decembrie 2020.

Citit 1145 ori Ultima modificare Vineri, 17 Septembrie 2021 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.