Realizarea de perdele forestiere va fi permisă şi persoanelor private, nu numai autorităţilor, iar finanţarea va fi acordată tuturor lucrărilor de acest tip, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului. "Până acum, prin lege, se finanţau strict perdelele de-a lungul autostrăzilor şi drumurilor naţionale. Odată cu aceste modificări, vor putea fi finanţate toate tipurile de perdele forestiere. Avem mare nevoie de astfel de perdele de protecţie, atât în jurul localităţilor, cât şi al câmpurilor şi al cursurilor de apă, mai cu seamă că schimbările climatice se manifestă tot mai violent. Viitoarele perdele forestiere vor proteja comunităţile de efectele furtunilor puternice, dar ele protejează şi solul împotriva eroziunii, îmbunătăţesc şi bilanţul hidric, purifică aerul din oraşe şi ajută la îmbunătăţirea factorilor climatici. Dincolo de finanţare, am mai făcut o modificare importantă prin care toţi proprietarii români de terenuri vor putea înfiinţa, pe aceste suprafeţe, perdele forestiere de protecţie, beneficiind inclusiv de finanţare", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, citat de Agerpres.
Finanțări pentru toate tipurile de perdele forestiere Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Plaja Dunărea rămâne deschisă și luni, 17 august Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției APDM draghează în porturile Galațiului, pentru accesul în siguranță al navelor maritime 6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit” Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață
Mai multe din această categorie:

