Băuturile alcoolice, mai scumpe

Băuturile alcoolice, mai scumpe
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice, de la 1 ianuarie 2023, susţin reprezentanţii Spirits România, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România, relatează Agerpres. Conform acestora, majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic, cât şi social.

Majorarea cu 6% a accizei la alcool și băuturi alcoolice va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022, pe fondul efectelor pandemiei şi ale războiului din Ucraina, consideră reprezentanții Spirits România. Ei atenţionează că, pe termen mediu şi lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat. În paralel, se estimează că va creşte consumul de alcool nefiscalizat, iar efectele negative se vor resimţi şi la nivel social, în condiţiile în care băuturile alcoolice contrafăcute afectează grav sănătatea celor care le consumă.

Citit 1025 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2023 15:36

1 comentariu

  • postat de eu
    Vineri, 13 Ianuarie 2023 17:27
    89.39.81.***
    in sua cind a fost prohibitia a fost cel mai mare consum de bautura alcoolica. statul nu a incasat nimic. la noi va creste consumul de alcool de fabricatie dubioasa. asa cred.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.