Acţionarii Combinatului Liberty Galați, tranzacție în siderurgia din Marea Britanie

Acţionarii Combinatului Liberty Galați, tranzacție în siderurgia din Marea Britanie
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

GFG Alliance (GFG), grupul care controlează și Combinatul Liberty Galați, a achiziționat vineri Aartee Bright Bar (ABB), preluând sută la sută din acțiunile Aartee Group Pte Limited, din Marea Britanie, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

"Achiziția vine după numirea administratorilor în ABB pe 6 februarie, în contextul unei dispute a creditorilor. GFG a finanțat salariile timp de patru săptămâni, pentru a preveni reducerile de personal prevăzute sub această administrație. GFG a contestat numirea administratorilor și va urmări repornirea operațiunilor cu scopul de a menține 250 de locuri de muncă viabile în sectorul siderurgic, în West Midlands, Rugby, Bolton, Southampton și Newport. Cererea cu privire la contestarea administrației este susținută de majoritatea creditorilor ABB", se precizează în comunicatul de presă.

La rândul său, Jeffrey Kabel, Chief Transformation Officer, a declarat: "ABB reprezintă o parte semnificativă a lanțului de aprovizionare și a rețelei de distribuție a oțelului din Marea Britanie și un client-cheie pentru produsele lungi ale GFG fabricate în Rotherham de către Liberty. Planul nostru va salva 250 de locuri de muncă viable în sectorul siderurgic din West Midlands și din întreaga Marea Britanie. Pe termen lung, activitatea ABB va fi integrată în operațiunile Liberty, contribuind la consolidarea planului nostru de transformare a Marii Britanii, axat pe fabricarea de produse siderurgice specializate."

Citit 7951 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2023 11:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.