La finalul unui document prezentat în Comisia de dialog social a Prefecturii, ITM Galați precizează că obiectivul controalelor nu îl reprezintă anihilarea agentului economic, ci în primul rând prevenția.
"În cadrul controalelor efectuate, inspectorii de muncă au adoptat o atitudine fermă, dar orientată, în primul rând, pe prevenție, iar sancțiunile au fost aplicate numai când au fost identificate cazuri flagrante de încălcare a legislației și când s-a constatat că recomandările din prima fază ale inspectorilor de muncă nu au fost respectate la verificările ulterioare", se afirmă în documentul citat.
În anul 2023, în cele 1.166 de controale efectuate în domeniul securității și sănătății în muncă, s-au constatat abateri de la respectarea legislației în vigoare pentru care s-au aplicat 1.337 de sancțiuni contravenționale, dintre care 89 de amenzi în valoare de 395.500 de lei, au fost dispuse 1.338 de măsuri de remediere a neconformităților depistate și au fost oprite din funcționare trei echipamente de muncă.