Creștere a importurilor de gaze naturale

Creștere a importurilor de gaze naturale
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5 la sută mai mare (+82.800 tep) faţă de cea importată în perioada similară a anului trecut, conform datelor INS.

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 2,266 milioane tep, fiind cu 1,2 la sută peste cea din primul trimestru din 2023 (+22.300 tep). Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6 la sută, în perioada 2023-2026.

În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru anul 2024 o creştere a producţiei de gaze cu 2,3 la sută (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7 la sută (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8 la sută (la 8,455 milioane tep).

În ceea ce priveşte importurile de gaze naturale, pentru acest an este prognozată o cantitate de 1,79 milioane tep (minus 2,8 la sută), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1 la sută), iar pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8 la sută).

Citit 1180 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2024 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.