Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, ca serie brută, cu 0,2 la sută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6 la sută, arată datele INS.
"Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 0,2 la sută, scădere înregistrată la lucrările de construcţii noi (-3 la sută). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 9,5 la sută, respectiv, cu 4,6 la sută. Pe obiecte de construcţii, s-a înregistrat o scădere la clădirile rezidenţiale (-23,6 la sută)", arată datele INS.
Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 11,2 la sută, respectiv, cu 4,3 la sută. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6 la sută. Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 6,4 la sută. Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 9,7 la sută, respectiv, cu 6,1 la sută.
Pe obiecte de construcţii, scădere s-a înregistrat la clădirile rezidenţiale (-23,8 la sută). Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 11,2 la sută, respectiv, cu 4,7 la sută.