Serviciile poştale, transportul aerian şi cartofii se află în topul scumpirilor înregistrate în august 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, preţul serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 26,61 la sută, comparativ cu august 2023, cel al transportului aerian cu 22,48 la sută, iar cel al cartofilor cu 18,78 la sută.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 4,25 la sută comparativ cu august 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (18,78 la sută), legume şi conserve de legume (14,13 la sută) şi alte legume şi conserve de legume (13,86 la sută).
Ieftiniri au fost consemnate la făină (-16,56 la sută), produse de morărit (-15,82 la sută) şi mălai (-14,9 la sută).
Faţă de luna iulie 2024, cel mai mult s-au scumpit citricele şi alte fructe meridionale (3,69 la sută), legumele şi conservele de legume (2,74 la sută) şi zahărul (1,66 la sută).
Pe de altă parte, fructele proaspete au fost mai ieftine cu 6,45 la sută, în august 2024 faţă de luna anterioară, fructele şi conservele din fructe cu 1,34 la sută şi făina cu 0,31 la sută.
La capitolul mărfuri nealimentare, în august 2024, faţă de august 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 16,95 la sută, articolele chimice, cu 12,22 la sută, şi cărţile, ziarele şi revistele, cu 9,61 la sută. În schimb, gazele s-au ieftinit cu 9,59 la sută, energia termică a costat cu 0,90 la sută mai puţin, iar energia electrică a consemnat o scădere a preţului de 0,04 la sută.
Faţă de luna precedentă, în august 2024, energia electrică a costat mai mult cu 0,85 la sută, cărţile, ziarele şi revistele cu 0,82 la sută, iar articolele de igienă şi cosmetice au fost mai scumpe cu 0,49 la sută.
Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la combustibili, de 1,11 la sută, la ceasuri, aparate audio-video şi articole sportive, de 0,31 la sută, şi la gaze, de 0,22 la sută.
În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,61 la sută, serviciile de transport aerian (22,48 la sută) şi de apă, canal, salubritate (15,51 la sută). Nu s-au înregistrat ieftiniri.
În august 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (8,02 la sută), alte servicii (1,04 la sută) şi igienă şi cosmetică (1 la sută). Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de apă, canal şi salubritate, de 0,06 la sută.
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna august 2024, la 5,10 la sută, de la 5,42 la sută în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25 la sută, cele nealimentare cu 4,35 la sută, iar serviciile cu 8,60 la sută, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).