Activele nete totale ale fondurilor deschise de investiţii şi fondurilor de investiţii alternative au urcat cu 46 la sută în ultimii zece ani, ajungând la 44,360 miliarde de lei, în al doilea trimestru din acest an, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
"Observăm în reprezentarea grafică a ultimilor zece ani o creştere de 46 la sută a activelor totale pe cele două segmente de piaţă: fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative. Observăm faţă de anul 2022 o recuperare solidă în ceea ce priveşte activele administrate la nivelul fondurilor descrise de investiţii, de la 17,4 miliarde (de lei - n.r.) la 24,45 miliarde. În ceea ce priveşte activele totale, acestea s-au situat la finalul primei jumătăţi a anului la peste 44 miliarde (de lei - n.r.). Nu este un maxim istoric la nivel total de piaţă, însă datele din iulie ne arată că deja segmentul fondurilor deschise de investiţii a atins un nou maxim în ceea ce priveşte activele", potrivit datelor administratorilor de fonduri.