Cu o zi înainte de impunerea de noi taxe vamale de către administrația Trump pentru toţi partenerii comerciali ai SUA, uncia de aur a atins un nou maxim, de 3.145,80 dolari, după ce a crescut la sfârșitul lui martie la 3.126,10 dolari.
Aprecierea unciei a ridicat prețul gramului de aur de la 460,4406 lei, maxim atins luni, la noul record de 463,2781 lei.
Aurul cunoaște cel mai bun început de an, începând din 1986, cu o creștere de 19% în primul trimestru. Parcursul a fost alimentat de achizițiile băncilor centrale și ale ETF-urilor, fonduri bazate pe evoluția metalului galben, care și-au majorat deținerile cu peste 6% de la începutul anului.
În opinia analiștilor de la marile bănci americane prețul unciei de aur ar urma să crească anul acesta la 3.300 - 3.400 dolari.
Rezervele BNR au scăzut, în lupta cu inflaţia
Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 4,976 - 4,978 lei, astfel că media monedei unice a coborât de la 4,9771 la 4,9770 lei.
Reamintim că BNR utilizează cursul leu/euro drept principal instrument în lupta cu inflația. Pentru aceasta, banca centrală monitorizează cu atenție piața și intervine în momentele considerate mai tensionate, ținând astfel la distanță eventualele manipulări ale cursului.
Atenția acordată are și costuri. La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 600 milioane de euro, la 61,9 miliarde de euro. În aceste condiții, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au scăzut la 71,5 miliarde de euro. Luna aceasta, Finanțele au plăți scadente cumulate de circa 898 milioane de euro.
Piața monetară a rămas stabilă la început de aprilie. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,90%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,98%, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 6,06%.
Luni, Finanțele s-au împrumutat cu 930,6 milioane de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența la sfârșitul lui aprilie 2027, care a avut o valoare programată de 500 milioane de lei. Statul a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 6,93%.
BCE ar putea reduce din nou dobânda de referință
Scăderea în martie a inflației din Germania la 2,3%, a avut ca efect o retragere a euro la 1,0778 - 1,0831 dolari, investitorii considerând că Banca Centrală Europeană (BCE) are posibilitatea de a reduce din nou dobânda de referință, de la 2,50 la 2,25%, mărind astfel distanța față de cea practicată de Rezerva Federală americană, care este de 4,25 - 4,50%.
În piața locală, media monedei americane a scăzut marginal, de la 4,6005 la 4,5998 lei.
Cursul francului elvețian s-a depreciat marginal, la 5,2151 lei, iar cel al lirei sterline a urcat la 5,9509 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,1818 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat la 402,89 forinți/euro.
Bitcoin recupera o parte din pierderile de luni și se tranzacționa în culoarul 82.424 - 84.493 dolari, iar ethereum urca la 1.820 - 1.889 dolari.