Piața financiară ignoră gâlceava politică dâmbovițeană

Miercuri, 17 Iunie 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
În așteptarea rezolvării gâlcevii politice dâmbovițene, piața valutar-monetară a fost calmă, fără schimbări importante ale poziției leului față de principalele valute. Dealerii bancari locali sunt probabil mai interesați de deciziile de politică monetară pe care la va lua Rezerva Federală americană (Fed) sub conducerea lui Kevin Warsh, noul său președinte, la finalul ședinței sale de miercurea aceasta. Analiștii se așteaptă ca Fed să adopte o poziție „hawkish", î ...

Leul, a patra ședință consecutivă de revenire

Marți, 12 Mai 2026 18:30 | Publicat în ECONOMIE
Marcările de profit care au urmat creșterii euro până la 4,2688 lei și evoluția pozitivă a Bursei de Valori, unde indicele BET a depășit pragul de 30.000 de puncte, au asigurat monedei naționale o ședință de "aterizare". Cursul monedei europene a coborât, în a patra ședință consecutivă, de la 5,2222 lei la 5,2103 lei. Piața s-a deschis la 5,198 lei, însă, la fel ca luni, a urmat o direcție ascendentă până la 5,215 lei. Ca și în zilele precedente, cei de la UniCredit ...

A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro

Miercuri, 15 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ECONOMIE
De la începutul săptămânii trecute, pe piețele internaționale s-a manifestat o revenire a apetitului pentru risc, tendință de care au profitat și monedele de la marginea zonei euro. Miercurea aceasta, când transferurile se realizau în culoarul 5,090 - 5,093 lei, cursul euro a coborât de la 5,0920 la 5,0914 lei, minimul ultimelor două luni, față de 5,0949 lei, în urmă cu o săptămână. Anunțul făcut de INS, conform căruia rata anuală a inflației a crescut de la 9,3% în ...

Leul s-a apreciat înainte de minivacanța de Paște

Joi, 09 Aprilie 2026 18:40 | Publicat în ECONOMIE
Menținerea apetitului pentru risc, stimulat de armistițiul încheiat între Statele Unite și Iran, a permis leului să se întărească înainte de minivacanța de Paște. Cursul euro a scăzut de la 5,0949 la 5,0937 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 5,093 - 5,096 lei. Fără atenția acordată de BNR, leul ar trebui să se deprecieze față de euro, în condițiile în care consumul s-a prăbușit în ultimele trei luni ale anului trecut cu 1,8% comparativ cu trimestr ...

Euro s-a blocat în faţa pragului de 5,10 lei

Duminică, 05 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune, volatilitatea cursului euro reducându-se săptămâna trecută la 0,11 bani. Moneda unică s-a tranzacționat la nivel săptămânal în culoarul 5,096 - 5,100 lei, iar media ei a scăzut de la 5,0989 lei, în ședința de luni, la 5,0978 lei, în cea de vineri. În spatele acestei volatilități minime se află atenția constantă a BNR. Conform Bloomberg, banca naţională a cheltuit în luna martie circa un miliard de euro pentru a protej ...

Euro ar putea ajunge la sfârșitul anului aproape de 5,20 lei

Joi, 26 Februarie 2026 18:15 | Publicat în ECONOMIE
Fluctuațiile pe care le-au avut principalele valute față de leu au fost minime, în timp ce indicii ROBOR au continuat să se apropie de pragul de 5,5%, deși majoritatea analiștilor văd în prezent o primă reducere a ratei de referință în august, față de luna mai, în cazul precedentelor prognoze. Cursul euro a urcat marginal de la 5,0953 la 5,0955 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a lărgit la 5,092 - 5,096 lei.Sondajul realizat în ianuarie în rândul membrilor CFA R ...

BNR a menținut rata de referință la 6,5%

Marți, 17 Februarie 2026 18:30 | Publicat în ECONOMIE
Principalul eveniment al acestei luni, ședința de politică monetară a BNR, s-a desfășurat marți, 17 februarie. Menținerea inflației din luna ianuarie în apropierea pragului de 10% a obligat banca centrală să mențină rata de politică monetară la 6,5%/an, nivel care a fost stabilit încă din august 2024. De asemenea, rata Lombard, la care băncile comerciale se pot împrumuta la BNR, a stagnat la 7,5%/an, iar cea pentru facilitatea de depozit a rămas 5,5%. O primă tăiere ar ...

Scădere în linie a principalelor valute

Luni, 08 Decembrie 2025 20:15 | Publicat în ECONOMIE
Începutul săptămânii a fost unul pozitiv pentru moneda națională, care s-a apreciat față de principalele valute. La rândul lor, indicii ROBOR au revenit pe scădere, iar prețul gramului de aur a pierdut circa 3 lei. Cursul euro a scăzut de la 5,0919 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, la 5,0899 lei, față de 5,0893 lei la începutul săptămânii trecute, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, care a permis aprecierea și a altor monede de la marginea zonei euro. Pia ...

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

Miercuri, 12 Noiembrie 2025 18:30 | Publicat în ECONOMIE
În ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5%, una dintre cele mai ridicate din UE, INS a anunțat că rata anuală a inflației a scăzut de la 9,88% în septembrie la 9,76% în octombrie. În comunicatul de presă care a urmat ședinței BNR, se arată că „potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre (...) pe fondul efectelor directe tranzitorii peste așteptări exercitate de ...
Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la decizia luată miercuri de Rezerva Federală (Fed) de reducere a dobânzilor. Ca și în cazul celorlalte valute de la marginea zonei euro, cursul monedei unice a crescut modest, de la 5,0829 la 5,0856 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare a urcat la 5,084 - 5,087 lei. Decizia Fed de reducere a dobânzilor a influențat evoluția indicilor ROBOR, care au continuat să scadă la no ...
Pagina 1 din 3