Decizia luată de o instanță americană de a bloca tarifele „reciproce" impuse de administrația Trump, a majorat cererea de monedă americană și a depreciat activele considerate riscante.
Leul a fost afectat de această tendință, iar media euro a urcat joi de la 5,0553 la 5,0667 lei, în condițiile în care cotațiile din piață au crescut de la 5,049 lei, în cursul dimineții, la 5,068 lei, la jumătatea zilei.
Injecția de lichiditate făcută de BNR, la începutul săptămânii, în piața monetară a redus nivelul indicilor ROBOR, iar modificările zilnice ale cotațiilor au fost minime. Indicii sunt mai mari cu peste 20% față de data de 2 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.
Joia aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,15%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,24 la 7,25%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 7,35%.
Creșterea cererii de titluri de stat a permis Trezoreriei să se împrumute joi cu 778,7 milioane de lei, printr-o emisiune cu scadența în iulie 2030, față de o valoare programată de 500 milioane de lei, la un randament mediu anual de 7,5%.
După creșterea de luni la 1,1419 dolari, euro a avut o tendință descendentă și a coborât joia aceasta la 1,1210 - 1,1298 dolari, investitorii fiind influențați de decizia a trei judecători ai Curții de Comerț Internațional a Statelor Unite, care au decis că majorarea taxelor impusă de președintele Trump este o măsură care ține de prerogativele Congresului SUA. Decizia a blocat suprataxele „reciproce" impuse la începutul lunii aprilie, iar cursul monedei americane a crescut în piața locală de la 4,4593 la 4,4924 lei.
Aprecierea lirei sterline față de euro, ca efect al anunțării unui acord comercial între Regatul Unit și Statele Unite, a determinat creșterea cursului de la 6,0261 la 6,0509 lei, aproape de maximul istoric de 6,0646 lei, atins la jumătatea acestei luni.
Media francului elvețian a urcat de la 5,3943 la 5,4157 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2369 zloți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a depreciat la 404,36 forinți/euro.
Prețul gramului de aur a scăzut de la 476,5712 lei la 473,9693 lei, evoluție datorată deprecierii metalului galben la 3.245 - 3.302,20 dolari/uncie, care a anulat întărirea monedei americane.
În opinia analiștilor JP Morgan Chase, prețul unciei de aur ar urma să crească până la jumătatea anului viitor la 4.000 dolari, în condițiile în care maximul istoric de 3.499,70 dolari a fost atins în urmă cu circa o lună. Tendința este pusă pe seama menținerii unei cereri ridicate din partea băncilor centrale din China, India sau Polonia și a ETF-urilor care au aurul drept activ.
În urmă cu o săptămână, bitcoin a atins un maxim istoric de 111.862 dolari, evoluție datorată creșterii cererii, investitorii mizând pe aprobarea proiectului legislativ Genius Act, prima reglementare federală a activelor digitale (stablecoin) în Statele Unite.
În prezent, bitcoin s-a consolidat la pragul suport de 108.000 dolari și se tranzacționa joia aceasta între 107.048 și 108.928 dolari. Ethereum creștea la 2.675 - 2.782 dolari.