Creditorii chirografari ai Combinatului cer redeschiderea negocierilor

Creditorii chirografari ai Combinatului cer redeschiderea negocierilor
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Într-o scrisoare deschisă adresată redacției, mai mulți creditori chirografari ai combinatului siderurgic gălățean, care au de primit sume importante de bani negarantate în niciun fel, spun că există în continuare șanse de a se evita falimentul Liberty, dar că acestea presupun respect reciproc, dialog deschis și o distribuție echitabilă a sacrificiului financiar.

„Viața liberă” a publicat ieri un interviu acordat de avocatul Remus Borza, președintele EuroInsol - unul dintre cei doi administratori concordatari ai Liberty Galați, în care acesta a declarat că Liberty va fi în faliment din data de 7 iulie dacă ANAF își menține votul negativ acordat planului de reorganizare propus.

Printre altele, Remus Borza a recunoscut că „într-adevăr, am nenorocit multe companii, din Galați și din țară, multe însemnând zeci de firme”. „Avem 1.197 de creditori. Sigur, noi n-avem așteptări să ne voteze chirografarii, care au o pondere foarte mare, de peste 45%, sunt prestatori de servicii, furnizori de materii prime, de materiale, de utilități. Doar că propunerea care le-am făcut-o prin plan n-a fost una care să-i bucure, să-i satisfacă, practic și-ar recupera doar 10%”, a mai spus Remus Borza, făcând totuși un apel la sprijin din partea chirografarilor și la susținere și loialitate din partea angajaților care se confruntă cu dese întârzieri ale plății salariilor.

În urma acestor declarații, un grup de firme - furnizori, transportatori, prestatori de servicii și parteneri comerciali ai Liberty Galați - dorește să transmită următoarea poziție oficială în legătură cu situația actuală a procedurii de concordat preventiv.

„Observăm din declarațiile publice recente ale administratorului judiciar că planul de redresare riscă să fie respins la vot și să ducă la faliment începând cu 7 iulie. Considerăm că această evoluție ar fi fost evitabilă dacă ar fi existat o abordare deschisă, echitabilă și negociată cu toți creditorii, abordare pe care am solicitat-o în mod repetat în presă și prin corespondență directă (e-mailuri oficiale), fără a primi vreun răspuns concret sau fără a fi invitați la un dialog real.

Dorim să subliniem următoarele aspecte:

- Mulți dintre creditorii chirografari au fost și sunt dispuși să accepte reduceri rezonabile ale creanțelor, în mod transparent și proporțional, pentru a sprijini redresarea companiei.

- A existat şi există deschidere şi pentru varianta conversiei creanțelor în acțiuni (obiecțiuni formulate si depuse la dosar - fără răspuns), ceea ce ar fi permis consolidarea bilanțului, menținerea băncilor partenere și creșterea încrederii furnizorilor.

- O astfel de soluție ar fi menținut combinatul bancabil, ar fi făcut posibilă continuarea creditului furnizor și a colaborărilor pe termen lung, iar firmele furnizoare ar fi putut evita propriile dificultăți financiare generate de blocarea creanțelor și de lipsa predictibilității.

Excluderea sistematică a dialogului real cu furnizorii și impunerea unilaterală a unui plan netransparent au redus drastic șansele de reușită ale procedurii.

Cerem public administratorului judiciar și conducerii Liberty Galați redeschiderea negocierilor cu creditorii chirografari, prezentarea de urgență a unor scenarii alternative, inclusiv conversia creanțelor în acțiuni, stabilirea unui cadru de discuții reale cu creditorii afectați.

Considerăm că există în continuare soluții pentru evitarea falimentului, dar ele presupun respect reciproc, dialog deschis și o distribuție echitabilă a sacrificiului financiar. În lipsa acestor măsuri, eșecul concordatului riscă să producă pagube mult mai mari creditorilor, angajaților și comunității locale. Ne arătăm disponibilitatea de a participa la orice discuție oficială, în mod organizat și transparent, pentru identificarea unei soluții viabile”, se afirmă în documentul semnat, „în numele unui grup de firme”, de Eugen Petcu, administrator al SC Translog SRL.

Citit 8033 ori Ultima modificare Duminică, 06 Iulie 2025 22:57

10 comentarii

  • postat de Maxx
    Luni, 07 Iulie 2025 18:14
    86.124.201.***
    Cate datorii are combinatul catre stat ? Cine este patron ? Un miliardar indian? Sa fie dat el in judecata direct si cerute daune. Ce face justitia ...guvernul.....?Sa vina domnul indian .....
    1
    2
  • postat de Adrian
    Luni, 07 Iulie 2025 06:48
    86.124.200.***
    Au început să se plângă căpușele! Cu ajutorul vostru, prin intermediul unor cozi de topor românești a ajuns Combinatul in situația de faliment.Tot ce se cumpăra ptr Combinat era mai scump de câteva or
    3
    6
  • postat de Trandafirul Galben
    Duminică, 06 Iulie 2025 19:29
    89.33.8.***
    E greu de înțeles cum de NU există cercetare DNA,ANTIFRAUDĂ sau POLIȚIE ECONOMICĂ în acest caz.
    Mulți dintre noi am auzit cât și cum s-a furat din acest Combinat,inclusiv angajați care fac grevă.
    2
    5
  • postat de Corega
    Duminică, 06 Iulie 2025 11:18
    109.166.137.***
    Dar acele peste25 de skoda Octavia care au ajuns la unii din liberty galati din ce bani sau luat
    2
    20
  • postat de Autoroute
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 15:23
    51.159.103.***
    Sunt sute de firme care au de recuperat sume mici pana in 200 Euro.
    Acelea vor sa renegecieze.
    O vor face pentru ca planul de concordat sa fie aprobat de judecator? :-)))
    14
    10
  • postat de Adio si n-am cuvinte!
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 14:35
    46.97.169.***
    Borza a abandonat ieri Combinatul si a plecat definitiv din încercarea de a salva plantația lui Gupta.
    Omul are legături si relatii politice puternice.
    O fi stiind ca FALIMENTUL este IMINENT.
    5
    36
  • postat de Ciasuri
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 14:07
    159.69.177.***
    Sa se faca pe banii lu Nastase si a lu Nica !
    5
    35
  • postat de Hunul
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 13:13
    109.166.135.***
    Aștia is culmea!
    Nu au auzit de țeapa?
    Caritas mc grimm medi si devi fni , case la un leu etc.
    Au trait degeaba pe malu dunarii, poate ori fi de pe alte meleaguri!
    7
    37
  • postat de Camelia
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 13:07
    86.124.202.***
    DE CE statul trebuie sa ajute financiar o "gaura neagra" ?
    14
    39
  • postat de Marcu
    Sâmbătă, 05 Iulie 2025 12:53
    86.124.200.***
    Altă diversiune? Concret, care sunt acele firme ce vor redeschiderea negocierilor? Planul de restructurare este o cacealma, o făcătură. Cine ar accepta conversia în acțiuni la o societate falimentar
    10
    42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.