Lista locurilor de muncă vacante declarate la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați cuprindea, miercuri, 224 de posturi, pentru 46 de ocupații. În majoritate covârșitoare, acestea erau oferite în construcții, semn că în Galați acest domeniu încă mai mișcă. Peste 80 de posturi erau pentru muncitori necalificați, dar erau locuri destule și pentru meseriași: lăcătuși, electricieni, fierar-betoniști, instalatori, mașiniști, mozaicari, sudori, tâmplari, zidari, zugravi etc.
Și domeniul alimentar avea multe de oferit, pornind de la ajutori bucătari și lucrători în bucătărie, până la operatori la fabricarea produselor făinoase și ospătari. În domeniul auto, erau oferite posturi pentru electricieni, mecanici, șoferi, tinichigii, tractoriști și vopsitori, iar în confecții textile erau disponibile posturi de necalificați și confecționeri-asamblori articole textile.
Singurul post pentru cei cu studii superioare era de specialist marketing online.