Ușoara revenire a cererii de monedă americană, după căderea suferită de aceasta vineri după amiază și luni, a redus plasamentele în monedele de la marginea zonei euro, ceea ce a provocat deprecierea lor.
Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 5,071 – 5,076 lei, față de 5,072 – 5,075 lei, în ședința de luni, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0742 la 5,0749 lei. Reamintim că, după primul tur al prezidențialelor din luna mai, euro a atins în 8 mai un maxim istoric de 5,1222 lei, iar rezervele valutare s-au redus la 55,66 miliarde euro la sfârșitul lunii mai, BNR fiind nevoită să vândă circa 8 miliarde de euro.
Indicii ROBOR continuă tendința de apropiere de nivelul ratei de politică monetară a BNR, care stagnează de un an la 6,5%.Marțea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,61 la 6,60%, mou minim al ultimelor trei luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,76 la 6,75%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,90%.
Finanțele continuă să mizeze pe economiile românilor și a lansat la începutul acestei săptămâni cea de-a opta ediţie a Programului Tezaur din acest an. Populația poate achiziționa titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani pentru care va primi dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Luna aceasta, Trezoreria și-a propus să se împrumute cu 6,61 miliarde lei. Dintre acestea, 5,8 miliarde lei prin licitații de obligaţiuni și certificate de trezorerie, la care se adaugă 810 de milioane lei prin licitații suplimentare.
Euro fluctua marți în culoarul 1,1528 – 1,1588 dolari, față de 1,1391 – 1,1586 dolari, vinerea trecută, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,3864 la 4,3954 lei.Stabilitatea pieței se datora faptului că investitorii așteptau publicarea indicelui ISM care măsoară activitatea din domeniul serviciilor din Statele Unite.Media francului elvețian a crescut de la 5,4241 la 5,4254 lei iar cea a lirei sterline de la 5,8331 la 5,8413 lei.Prețul gramului de aur a crescut de la 473,7182 lei la 475,5041 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, după ce metalul galben a urcat la 3.350 – 3.382 dolari/uncie, iar moneda americană s-a apreciat.
Monedele din regiune s-au depreciat la 4,2763 zloți/euro, respectiv 399,67 forinți/euro. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 113.720 – 115.104 dolari, iar ether fluctua între 3.603 și 3.720 dolari.