Leul a început săptămâna pe apreciere

Leul a început săptămâna pe apreciere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Leul a profitat, la fel ca și alte monede de la marginea zonei euro, de revenirea apetitului pentru risc, la care a contribuit reducerea plasamentelor în dolar, afectat de rezultatele negative venite din piața americană a muncii.

Cursul euro a scăzut de la 5,0770 lei, maximul săptămânii trecute, la 5,0742 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,072 – 5,075 lei.

Moneda națională va putea fi protejată în cazul unor situații neprevăzute, după ce rezerva valutară a crescut de la 58,2 miliarde euro, la sfârșitul lui iunie, la 63,2 miliarde euro, la finalul lui iulie. Majorarea se datorează intrării în conturile Finanțelor a sumelor obținute în urma emisiunilor de obligațiuni denominate în euro și dolari, în valoare de circa 4,7 miliarde euro, la care se adaugă și achizițiile făcute de BNR odată cu revenirea fondurilor străine care au părăsit piața locală, după primul tur al alegerilor prezidențiale din mai.

Valoarea indicilor ROBOR se apropie semnificativ de cea a ratei de politică monetară, care se află din augst trecut la 6,50%.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de 6,64 la 6,61%, față de maximul de 7,39% atins înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Lunea aceasta, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,77 la 6,76%, față de 7,48%, în data de 16 mai, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,92 la 6,90%, față de un vârf de 7,50%, dobânda (rata Lombard) la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR, atins la jumătatea lunii mai.

Trezoreria a continuat să se împrumute din piața locală. Ea a vândut titluri de stat în valoare totală de 1,1 miliarde lei, prin intermediul a două licitații, la randamente medii anuale de 7,23%, respectiv 7,31%.

După șase ședințe consecutive de scădere, timp în care euro a atins un minim de 1,1391 dolari, anunțul privind creșterea șomajului din SUA de la 4,1%, în iunie, la 4,2%, în iulie, și a creării luna trecută de către economia americană a doar 73.000 noi locuri de muncă, a schimbat poziția dominantă a dolarului. Cu toate acestea euro nu a reușit să depășească pragul de 1,16 dolari, față de 1,1771 dolari, la începutul săptămânii trecute.

În piața locală, cursul monedei americane a urcat vineri 4,4557 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, însă a pierdut lunea aceasta aproape toate câștigurile, media fiind stabilită la 4,3844 lei.

Media francului elvețian a început săptămâna pe scădere de la 5,4544 la 5,4241 lei, iar cea a lirei sterline a coborât de la 5,8565 la 5,8331 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la începutul acestei săptămâni de la 472,0453 lei la 473,7182 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 3.345 – 3.372 dolari/uncie, care a redus efectele negative ale scăderii cursului monedei americane.

În ultimele două săptămâni, moneda poloneză a avut o evoluţie depreciativă, influenţată de o remaniere guvernamentală, care a ridicat treptat cursul. Vineri a fost atins un maxim de 4,2813 zloți/euro, pentru ca la începutul acestei săptămâni să coboare la 4,2734 zloți/euro. Media monedei maghiare s-a apreciat la 398,08 forinți/euro.

Bitcoin a recuperat o parte din pierderile de la sfârșitul săptămânii și a urcat la 114.159 – 115.008 dolari, iar ethereum a crescut la 3.492 – 3.574 dolari.

Citit 183 ori Ultima modificare Luni, 04 August 2025 18:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro