Piaţa financiară. Euro creşte şi se apropie de 5,08 lei

Piaţa financiară. Euro creşte şi se apropie de 5,08 lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Leul a avut la nivel săptămânal o evoluție negativă față de euro și dolar și una relativ stabilă față de francul elvețian și lira sterlină.

Cursul euro a crescut de la 5,0725 lei, la începutul săptămânii trecute, la 5,0787 lei, la sfârșitul ei, în contrast cu evoluția apreciativă a altor monede din regiune, semn că cererea comercială a importatorilor s-a majorat, după reducerea ei de luna trecută, când media a atins în 25 august un minim al ultimelor trei luni, de 5,0539 lei. Vineri, cotațiile monedei unice au fluctuat între 5,076 și 5,080 lei. Cursul euro a mai fost peste 5,08 lei în urmă cu circa două luni.

Analiștii de la BCR estimează pentru sfârșitul anului un curs de schimb al euro de 5,10 lei, principalul risc fiind reprezentat de deficitul de cont curent ridicat al ţării.

Tendință de scădere a indicilor ROBOR

Prima săptămână din septembrie a fost caracterizată de o tendință de scădere modestă a indicilor ROBOR, de apropiere a acestora de pragul de 6,5%, care coincide cu cel al ratei de referință a BNR, nivel stabilit în august 2024.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,54%, cel mai scăzut față de data de 2 mai, când indicele se situa la 5,90%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,69 la 6,68%, față de 5,99% la începutul lunii mai, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,84% față de 6,08%, în ședința care a precedat primul tur al alegerilor prezidențiale.

În data de 16 mai, ROBOR 3M a atins un maxim al ultimilor doi ani și jumătate, de 7,39%, ROBOR 6M a urcat la 7,48%, iar ROBOR 12M a crescut la 7,53%, depășind, la momentul respectiv, nivelul de 7,50%, care reprezintă dobânda (rata Lombard) la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR.

Împrumut lunar de circa 7 miliarde de lei

Statul s-a împrumutat din piața locală, în prima săptămână din septembrie, cu peste 2,06 miliarde de lei, iar la nivel lunar intenționează să atragă circa 7 miliarde de lei.

Joi, Trezoreria s-a împrumutat cu 400 milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni scadentă în iulie 2034, la un randament mediu anual de 7,59%. La această sumă s-au adăugat 617,8 milioane de lei, printr-o emisiune de titluri de stat cu scadența în august 2026, pentru care se va plăti o dobândă medie anuală de 6,96%.

S-a redus cererea de monedă americană

La jumătatea acestei luni se va desfășura ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane (Fed), de la care investitorii așteaptă reducerea cu sfert de punct procentual a dobânzii, măsură care a redus cererea de monedă americană.

Vineri, euro a crescut la 1,1646 - 1,1761 dolari, față de un minim de 1,1609 dolari, atins la jumătatea săptămâni. Piețele americane s-au închis la 1,1719 dolari, iar investitorii au fost influențați de creșterea șomajului din SUA la 4,3% în august, cel mai ridicat nivel din 2021, după ce numărul locurilor de muncă nou create s-a restrâns la 22.000.

Această evoluție a pus în umbră prognoza institutului Ifo de creștere a economiei germane la doar 0,2% în acest an şi cu 1,3% în 2026, și nu a afectat moneda unică.

În piața locală, media dolarului a fluctuat între 4,3271 și 4,3638 lei, cotaţia de vineri fiind stabilită la 4,3463 lei.

Francul elvețian a încheiat săptămâna trecută cu o scădere modestă, la 5,4106 lei, iar cursul lirei sterline a fost stabilit la 5,8571 lei.

Bitcoin s-a apropiat la începutul săptămânii de pragul de 107.000 dolari și a încheiat-o în jurul celui de 111.000 dolari. Noul prag suport pentru ether este cel de la 4.250 dolari.

Citit 197 ori Ultima modificare Duminică, 07 Septembrie 2025 16:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro