Leul așteaptă decizia PSD de participare la guvernare

Leul așteaptă decizia PSD de participare la guvernare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Armistițiul încheiat între SUA și Iran a netezit săptămâna trecută parcursul monedei naționale față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 5,0963 lei, în ședința de marți, la 5,0937 lei, minimul ultimei luni, în cea de joi, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,093 - 5,096 lei.

Nivelul ridicat al apetitului pentru risc a apreciat monedele de la marginea zonei euro, iar cotațiile euro au scăzut vineri, în prima zi a minivacanței de Paște, la 5,088 - 5,092 lei, tendință care s-a accentuat luni noaptea în Asia, unde a fost atins un minim de 5,066 lei.

Creșterea prețurilor petrolului peste pragul de 100 dolari/baril, la scurt timp după ce administrația americană a anunțat că va bloca porturile iraniene, interzicând astfel exporturile de țiței, a ridicat cotația euro la 5,092 lei.

Euro ar putea depăși maximul istoric

Evoluția viitoare a cursului leu/euro va fi influențată de decizia care va fi luată pe 20 aprilie de PSD în privința participării la guvernare. O cădere a guvernului, suprapusă peste criza petrolului, va deprecia instantaneu leul, iar euro ar putea depăși maximul istoric de 5,1222 lei, atins în urmă cu 11 luni.

Piața monetară a fost stabilă, după decizia de politică monetară luată de BNR, la începutul săptămâni, care a menținut dobânda de referință la 6,5%, în condițiile în care se anticipează o creștere a inflației până la jumătatea acestui an.

O analiză a Libra Internet Bank estimează că o primă reducere a ratei de referință este amânată pentru începutul anului viitor, în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit joi de la 5,89%, nivel stabilit marți, la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni, la 6,00%.

Cea mai mare scădere lunară a unciei din ultimii 18 ani

Euro a crescut de la 1,1505 dolari, la începutul săptămânii, la 1,1740 dolari, la sfârșitul ei, când piața americană s-a închis la 1,1720 dolari. Lunea aceasta, anunțul făcut de președintele Trump a depreciat euro la 1,1664 - 1,1700 dolari, efect al creșterii aversiunii față de risc, care stimulează cererea de monedă americană. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,4092 lei, în ședința de luni, la 4,3629 lei, în cea de joi.

Media francului elvețian a scăzut la nivel săptămânal de la 5,5296 lei la 5,5139 lei. Cursul lirei sterline a avut un parcurs cu o volatilitate minimă și a fost stabilit joi la 5,8478 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut joi de la 671,1764 lei, maximul ultimei luni, la 663,3213 lei, consecință a scăderii metalului galben la 4.698 - 4.778 dolari/uncie. Uncia a fluctuat vineri între 4.730 și 4.795 dolari, pentru ca luni să alunece până la 4.710 dolari.

Scăderea aurului de la maximul de 5.595,47 dolari/uncie, atins pe 29 ianuarie, se datorează revenirii în prim plan a monedei americane și faptului că unele bănci centrale, precum cea a Turciei, au vândut aur pentru a susține moneda națională, ceea ce a produs cea mai mare scădere lunară a unciei din ultimii 18 ani. Astfel, după începerea conflictului din Golf, Istanbulul a vândut peste 50 de tone de aur și a realizat operațiuni de tip swap cu alte zeci de tone.

Lunea aceasta, bitcoin fluctua între 70.623 și 71.267 dolari, iar ethereum, între 2.182 și 2.209 dolari.

Citit 156 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2026 12:24

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro